Interviu Horea Paștina

Horea Paştina s-a născut în data de 13 septembrie 1946 la Alba Iulia şi a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” în 1973, secţia pictură, la clasa profesorului Alexandru Ciucurencu. Din 1974 participă la expoziţii ale tineretului, municipale şi republicane, iar în 1977 devine membru al Uniunii Artiştilor Plastici, secţia pictură. Co-fondator al grupului Prolog împreună cu Paul Gherasim, Mihai Sârbulescu, Constantin Flondor, Cristian Paraschiv, expune atât în ţară cât şi în străinătate (Bologna, Veneţia, Limassol, Paris, Bethonvilliers, Budapesta, Sofia, Atena, Londra, Ierusalim, Maastricht), obţinând în anul 2007 premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române.

Elite Art Gallery (E.A.G.): Domnule Paştina, ne aflăm în faţa expoziţiei “Atelier de pictură” în care expun foşti studenţi. Dumneavoastră l-aţi avut ca profesor pe Alexandru Ciucurencu. Cum a fost acea perioadă?

Horea Paștina(H.P.): Eu nu am făcut liceul de artă, am urmat un liceu teoretic și aveam sentimentul că sunt în urmă față de ceilalți colegi în ceea ce privește lucrurile noi. Simțeam nevoia să recuperez însă în timp mi-am dat seama ca acest fapt avea și beneficiile sale. Am avut înainte pe fratele meu care m-a ajutat, Ovidiu Paștina, la rândul lui pictor, și de la care am deprins multe lucruri și după aceea a urmat Ciucurencu. Experiența pe care o avea și corecturile lui erau foarte precise și la obiect. Zicea lucruri simple legate de meserie însă foarte folositoare, era ca un chirurg, foarte precis și la țintă.

E.A.G.: Dumneavoastră ce căutaţi să insuflaţi studenţilor?

H.P.: Experiența pe care am dobândit-o în școală. Nu mai mult decat studiul, observația, învățarea meseriei. Socotesc ca acestea sunt precum o cheie pe care o ai în mână și o folosești ca să deschizi ceea ce ai vrea sa deschizi.

E.A.G.: Picturile dumneavoastră redau o stare de calm, de pace lăuntrică. Să fie însă calmul dinaintea furtunii?

H.P.: Poate să fie dinaintea furtunii sau de după furtună, pot să ducă și într-o direcție și în cealaltă. Potențial, pot să fie orice.

E.A.G.: Maria Magdalena Crişan spunea în felul următor: „Grădinile lui par a fi imaginea pe care încercăm să o avem despre grădinile raiului”. Avem de-a face cu nostalgia paradisului pierdut?

H.P.: Când mă duc să lucrez fie la Balcic, fie în altă parte, o fac precum un grădinar care merge în grădină, lucrează și este preocupat de ce se întâmplă acolo. Nu mă gândesc la grădina raiului, ci sunt destul de pământean ca să spun așa. Din momentul în care începi să ai grija de ceva după aceea nu mai poți să-l părăsești mai ales atunci când observi că începe să crească. Prinzi drag de lucrul pe care îl faci. Desenezi, aplici culoare, este un exercițiu continuu pe care îl faci, te legi de lucrul respectiv. Grădina este un loc unde mergi și te hrănești. Sunt preocupat de chestiunea aceasta, de felul în care mă hrănesc, simt nevoia să mă hrănesc. Lucrările sunt ca niște pagini de jurnal care îmi amintesc de zilele petrecute cu Flondor, Mihai Sârbulescu, cu  Simion Craciun și, în general, toate lucrările îmi amintesc de persoane alături de care m-am întâlnit, alături de care am lucrat, unde am fost. Chiar dacă nu apare figura umană, ei se află acolo. Sunt ca un scriitor care merge și își notează anumite lucruri ce îl interesează și le pune în pagină, cu mijloacele pictorului ca linia și culoarea. Nu îmi propun să fac un jurnal, dar în fond asta este.

E.A.G.: Vă mulțumim pentru interviu!