"A deschide o galerie de artă nouă într-o lume artistică atât de fărâmiţată, cu atât de multe traume, de la statutul artistului contemporan şi până la cotaţiile reale ale unei opere, constituie o adevărată provocare. Am socotit de bun augur ca acest început pentru Elite Art Gallery să fie marcat cum se cuvine, printr-o expoziţie reprezentativă, printr-o expoziţie de elită. Şi cine oare ar putea să ne dea certitudinea valorii mai bine decât acei artişti plastici – punte între clasicismul interbelic şi pictura contemporană – pentru care pictura s-a identificat până la confuzie cu propria lor existenţă?”
[ Expoziţia Elite Art Gallery „Seniori ai picturii româneşti contemporane”] 

"Elementele arhitectural-florale ale lui Florian Lucan cunosc în recentele sale pânze forme de coloană, friză spirală sau basorelief. Acestea se constituie în grădini, labirinturi sau hărţi, uneori sub semnul „cinetismului”, alteori dominate de staticul „joc optic” al plantelor. Totul pendulează în jurul binomului micro-macro. Tendinţa de transformare a cercurilor în pătrate şi a elipselor în unghiuri, împreună cu soluţiile cromatice minimaliste creează relaţii magnetice între privitor şi lucrări. La nivel stric vizual, cheia de lectură a acestora pare detaliul organizat în fragment, însă adevărata poveste abia de aici începe."
[Expoziţia Elite Art Gallery „Arhitecturi florale”]

„Încercând să configurăm o poetică a picturii lui Marcel Lupşe, dacă ea există, atunci desenul, care trebuie să se înfiripe, trebuie să ştim că nu este, nu vrea şi nu poate să fie polemic. Ideea lui de cunoaştere, în „orizonturi” ierarhice accesibile unei minţi şi inimi libere, conţine un accent marcat pe ezoteric şi iniţiatic. Trebuie folosit pentru a surprinde acest tip de inteligenţă emoţională, cuvântul mărturisire. […] Marcel Lupşe îşi aplică inteligenţa emoţională în aşa fel încât să reuşească să compună imagini nemediat.”
[Expoziţia Elite Art Gallery „Graţia. Flori de leac”]

“Fie că avem de-a face cu lumea răsturnată, cu evocarea spiritului lui Oskar Peterson, al feeling-ului lui Miles Davis, cu stabilirea unor puncte, sperăm noi, inedite pe axa George Maciunas – Stelarc, cu ritmuri şi acorduri cromatice sau vectori cinetici, Spettacolo del Mondo aparţine artelor vizuale, respingând ideea de “spectacol împietrit” sau de “pictură fluidă”.”
[Expozitia Elite Art Gallery „Spettacolo del Mondo”]

„Materialul vizual creat de cei opt artişti însumează sedimentările propriilor lor relaţii cu situl Sarmizegetusa, al tensiunilor şi reverberaţiilor transmise de acest loc încărcat de istorie. Unite de timp şi de dorinţa păstrării patrimoniului istoric cultural, arta şi arheologia au îmbrăţişat pe parcursul desfăşurării proiectului « Situl arheologic, sursă de investigare antropologică şi vizuală » aceleaşi ţeluri, printre care valorificarea, promovarea şi expunerea valorilor, unele scoase la lumină de către arheologi, altele zămislite în prezent de artiştii implicaţi.”[Expoziţia Elite Art Gallery „Sarmizegetusa Situl Arheologic, sursă de investigare antropologică şi vizuală”]

„Pictorul Corneliu Drăgan-Târgovişte este o revelaţie constantă a creaţiei plastice contemporane. De fapt, preferăm să ne răsfăţăm descoperind mereu minunile pe care ni le dăruieşte la fiecare simeză, ştiind că o expoziţie Corneliu Drăgan-Târgovişte ne relevă orizonturi noi şi apropieri pline de plăcutul mister al descoperirii. După o intensă imersiune în paradisul de acuarelă, a venit şi clipa aşteptată a coborârii acrilului pe paletă şi pânză, a revenirii la tuşa mângâiată, modelată. Rezultă o transparenţă aparte care ne descrie lumea învăluită în desen măiestrit, aşadar, o nouă revelaţie Corneliu Drăgan-Târgovişte, pictorul.”
[Expoziţia Elite Art Gallery „Marţişor”]

“Prin pânzele de mari dimensiuni şi proiecţiile de film din cadrul expoziţiei propuse, acesta ilustrează un concept propriu, inovator, cel al culturii neuro-fiziologice, pledând pentru „o şlefuire la nivel spiritual care se bazează pe raportul între cultural, spiritual şi obiectual.” (Bogdan Lascăr) „Negaţia, fortuit introdusă în corpul cuvântului, mută noţiunea la antipodul pornirilor reprobabile, de violenţă şi vrăjmaşă obstinaţie. Deloc ortodox, sub raport lingvistic, voluntarismul interpretării ţine să mobilizeze fiziologia neuronală pentru o utopie redemptoare. Postulat mai degrabă poetic, – căci, iată, nimerit între uneltele visării artistice, scalpelul neurofiziologiei nu divizează doar, implacabil, nu rămâne prizonier al analizei în sine. Simbolismul corpului conţine şi putinţa unui asemenea vector, conducînd către zbaterile din adânc, pregnant purtătoare de noi configuraţii.”
[Expoziţia Elite Art Gallery „Neurophysiologic – Opera of Shaping”]

“Maniera de desluşire a universurilor lăuntrice, prin juxtapunerea a tot felul de elemente şi detalii formale, multe cu o viguroasă trăsătură senzorială a notaţiei grafice, dar cu atât mai expresivă, nu este cu totul proprie acestui artist. Dar Ion Drăghici tinde să o perfecţioneze, până la a şi-o transforma într-o pecete a stilului său. Îl ajută mult în acest efort de definire zestrea artistică şi culturală. Şi, nu mai puţin, desenul dezinvolt şi elegant, simţul bine educat al culorii, rafinamentul liniei şi sensibilitatea cu care îşi practică exerciţiile ludice, chiar şi atunci când scrutează lumea cu ochiul celei mai dureroase lucidităţi. Tocmai în acest mod de raportare bipolară la realitatea în mijlocul căreia trăieşte aflăm sursa modernităţii limbajului plastic al lui Ion Drăghici, dar şi coeziunea rostirii sale artistice. Rostire ce îşi află lesne auditorul şi prin farmecul seducător al poveştilor ce le înşiră, chiar dacă adesea morala lor are ochii în lacrimi şi gestul acuzator.”
[Expoziţia Elite Art Gallery „Corpul uman”]

„Departe de a fi adeptul şi predicatorul unei abordări clasicizante, Mihail Gavril nu se desparte de paleta sa de frescă bucovineană, nu poate şi nici nu vrea asta. Nu este nimic contradictoriu între această constatare şi aspiraţia spre modern şi originalitate ce trebuie să-l caracterizeze pe orice creator. Mai mult, această bogăţie cromatică şi serenitatea potenţează căutarea artistică, luminează unghiul abordării şi sfinţeşte pânza pictată. Enormul bun simţ şi buna-cuviinţă din bagajul genetic însuşi al artistului ne trimit la o continuitate respectuoasă. A pătruns minunea postului pe muntele Athos şi a zburat zvâcnit cu săgeata catedralelor apusene, a desenat pe un colţ de hârtie şi a primit premii de la cei care s-au lăsat cuceriţi instantaneu de pictura sa, şi toate acestea ca pictor venit din România, un colindător din Bucovina care vesteşte frumos lumii despre minunea din noi şi din jurul nostru. S-a apropiat cu deschidere şi curăţenie sufletească de minunile lumii, aşa cum trebuie să vedem Bucovina, noi toţi, locuitorii planetei. Este mesajul artei unui pictor bucovinean prin definiţie şi de excelenţă, ambasador al smeritului răzeş de pe Obcine.”
[Expoziţia Elite Art Gallery „Din Bucovina la Athos”]

”Orizontalitatea luminii e multiplicitatea coloristică a spectrului. Dimpotrivă, ierarhia ei, ca gradaţii ale aceleiaşi culori, ne poartă între greul pământului şi transparenţa celestă. Monocromismul ne urcă în tării, ne eliberează de teluric. În loc să anuleze materia prin negaţia absolută a luminii, ca în seria de tablouri negru pe negru ale lui Rauschenberg, Constantin Severin pune realitatea între paranteze, îngăduind în lucrările sale doar arhetipurile subconştientului colectiv revelate în mituri şi artefacte. “A treia paradigmă” este sintagma cu valoare programatică din manifestul său, care a devenit şi numele unui grup de artişti din diverse ţări din care face parte artistul, şi care se depărtează astfel de originile expresionismului apărut ca o reacţie la teoriile despre haos, entropie şi nihilism în amurgul secolului al XIX-lea, afirmând, dimpotrivă, puterea ordonatoare a artei care învinge timpul, trecerea, în prezentul etern al structurilor simbolice. “Text şi Timp”, acest titlu heideggerian al mai multor lucrări, nu înseamnă ilustrarea unor idei comunicate prin cuvinte (Barbara Kruger şi alţi artişti conceptualişti) ci derivarea reprezentărilor dintr-un spaţiu precodificat. Nu efectul metamorfic al privirii asupra peisajului interesează expresionismul abstract ci reducţia lumii materiale la rame perceptuale. Lucrările lui Constantin Severin sunt naraţiuni ale acestei operaţiuni eidetice, şi e fascinant să le urmărim în ingeniosul joc de valori care structurează şi ierarhizează spaţiul reprezentării. În “Text şi Timp 94”, de exemplu, aceleaşi elemente sunt dispuse marginal şi central, importanţa formei fiind astfel evidenţiată de resemantizarea lor prin poziţionare. Timpul e şi curgere monotonă, repetiţii ale aceluiaşi fuior tors de Parce, ca în coloanele marginale, dar şi muzică a sferelor, viori-siluete feminine dispuse radial în geometria roţii – a olarului sau a Destinului – în chiar galbenul-ocru al soarelui genezei. Munca georgică intervine în natură. Umbrele galbenului închis, cafeniu, desenează unelte sau arme, iar liniile se regăsesc în elegantul costum al Doamnei lui Leonardo, o operă de artă în care natura este repusă în abis prin hermina din braţele ei. O valoare mediană a galbenului marchează un trup de femeie stilizat, un familiar fetiş al fertilităţii din mitologia românească, unificând întregul spaţiu prin motivul creaţiei. Timpul curgerii uniforme şi centralitatea naraţiunii sugerează cvadratura cercului care îl obseda pe artistul renascentist, un vis al corespondenţelor universale în omogena sferă a spiritului uman. În cuprinsul ei este învins soarele creaţiei materiale, după cum credea şi suprematistul Kazimir Malevici. Tuşele de culoare sunt elemente de limbaj ce operează cu diferenţe şi ierarhii, cosmicizând disiparea haotică a luminii-sinteză.”
[Expoziţia Elite Art Gallery „Ierarhia luminii”]

„Ceea ce vrea să spună în ultimă instanţă Elena Surdu Stănescu, atât prin portretele să le zicem obişnuite cât şi prin cele compoziţionale, nu este nimic altceva decât faptul că arta sa îşi trage întreaga vitalitate din înţelegerea rostului fiinţei umane ca scop al evoluţiei universului şi prin urmare, din efortul continuu de a-i descoperi urmele şi de a-i glorifica existenţa în fiecare segment şi în fiecare manifestare a acestuia. Este o viziune tangentă cu panteismul, dar fără conotaţiile doctrinare ale acestuia, graţie căreia artista reuşeşte să ilustreze convingător de-a lungul mai multor cicluri de lucrări, un concept pe cât de dificil de tradus în imagini, pe atât de elocvent şi de tonic – plenitudinea.” [Expoziţia Elite Art Gallery „Gândul Clipa”]

„Tablourile semnate de Alina Deică sunt parcă întâmplări ce susţin delicat unica formă de inegalitate permisă de Dumnezeu. Aceea dintre starea de increat şi cea de fiinţă. Spune un bătrân scriitor francez: „Les hommes naissent égaux, mais, dès le lendemain, ils ne le sont plus”. Exact de a doua zi, de când a simţit că este deflorată de fiorul creaţiei, Alina Deică şi-a pecetluit destinul. A ales să se plaseze în zona rarefiată a oamenilor condamnaţi la a nu mai fi egali cu ceilalţi. Dintr-un motiv foarte simplu: pentru că Artistul poartă asupra lui vina iniţială. Vina tragică. Dar şi sacră, în acelaşi timp. El nu este altceva decât năzărirea solemnă a increatului în domeniul de definiţie al activului. Al făcutului. Sau, cum spune Ion Barbu: „Că vinovat e tot făcutul / Şi sfânt, doar nunta, începutul…”. Aici, în nuntirea ab initio, în această îngemănare originară – cu palpituri şi înlesniri cvasi-erotice – dintre pasiune şi îndrăzneală, dintre vocaţie şi cutezanţă, dintre har şi văpaie, aici cred eu că se află germenii artei ei. Pictura Alinei Deică are toate ingredientele unei fabuloase experienţe de iubire năprasnică. Efectuată la ora de graţie.”
[Expoziţia Elite Art Gallery „Alina Deică”]

“Proiectul Balcic vine ca o continuare a activităţii de mecenat, susţinută de-a lungul timpului de Elite Art Club UNESCO. Acest eveniment a devenit tradiţie în spaţiul cultural, fiind concretizat prin tabere şi expoziţii anuale, dintre care amintim “Pictori de azi la Balcic” , “Balcic, şcoala de la Marea Neagră” , “Balcic- între zodii”. Proiectul a devenit astfel o platformă prin care promovăm tinerii artişti şi în acelaşi timp o modalitate de expresie a responsabilităţii sociale prin cultură.”

“Ne aflăm în contextul unei expoziții care face parte din proiectele mai largi și sper din ce în ce mai complexe ale Primăriei capitalei. Această tendință a marilor capitale și, în general, a marilor orașe de a-și susține creatorii și în felul acesta de a se remarca printr-o creație care le este reprezentativă și care să poarte amprenta locului este de salutat că pătrunde și în spațiul nostru cultural. Expoziția pe care o deschidem în această seară se înscrie într-o zonă a promovării unor direcții tradiționale ale artei contemporane, ale artei românești contemporane, și anume în tradiția peisagistică. Peisagistica prezentată în această seară pune probleme absolut tipice, pentru investitura cea mai directă a peisajului și anume localizarea unui spațiu, identificarea unui spațiu, găsirea amprentei sale afective și culturale. Peisajul așa cum îl prezintă doi dintre artiști, la care veți găsi reperele dinamice ale peisajului bucureștean de dinaintea marilor demolări, de dinaintea marilor importuri de stiluri ale unui modernism târziu și de multe ori pauperizat, un modernism cu probleme la fel de complexe și de dificile de asimilare prezintă acel București care făcea din capitala interbelică unul dintre cele mai frumoase orașe europene.”
[Proiectul Elite Art Gallery „Artişti Români Consacraţi Uimesc Bucureştiul” – Masterpieces of Bucharest] Alexandra Titu, critic de artă