Cine sunt și de unde vin grecii din Izvoarele?

Text de Alexandru Iorga

Satul Izvoarele, județul Tulcea este satul reședință al comunei cu același nume și este locuit de o populație cu origini elene (grecești). De-a lungul timpului, satul a purtat mai multe nume: Alibeichioi, Regele Ferdinand, Filimon Sîrbu, iar recent Izvoarele.

Comunitatea greacă din Izvoarele, județul Tulcea este cea mai mare și compactă comunitate de greci care se află în mediul rural din România. Comunități de greci mai există, însă în mediul urban. Încă din perioada interbelică au fost realizate descrieri ale localității și ale obiceiurilor oamenilor din acest sat. În 1929, Alexandru P. Arbore – istoric, etnograf și un bun cunoscător al Dobrogei, scria despre grecii din Alibeichioi astfel: „grecii nu erau plugari decât într-un singur sat, Alibeichioi, cam 30-40 de familii. Ceilalți erau negustori, cârciumari, cafegii în oraşe și sate” (Arbore 1929: 47). Același autor precizează că locuitorii sunt „greci din satul Acdere, din apropierea Varnei și puțini Bulgari” (Arbore 1929: 61; subl. aut.).

Iată descrierea realizată de Nichita Bonjug – învățător titular și diriginte al școlii din sat în perioada interbelică –, și publicată în 1929: „Rostul acesta consta, în toamna anului 1830, din niște bordee părăsite, ocupate în treacăt de 13 familii de Greci originari din Aspru (Acdere) și 7 familii de Bulgari din Curnchioi, districtul Varnei. Pornind dela locurile lor la anul 1829, odată cu înapoerea oștilor rusești din Turcia înfrântă, ei s-au așezat pentru scurtă durată în sudul Basarabiei, la Frecăței, Cişmechioi, Traianu- Vechiu, Pelini și Curciù. Mai apoi, mânați de dorul locurilor nașterii lor, luându-și drumul înapoi, poposiră aci cu întreg chervanul, de oare ce născându-se pe drum gemenii Tudorița și Chiriac ai unui Vașili Lefter, mama trebuia să-şi facă repaosul celor 40 de zile cerute de higienă. Imensele păduri înconjurătoare și lemnăria de construcţie ce le stătea la îndemână, îndemnă pe acești pribegi să facă transporturi fabricilor de caice de la Isaccea și Tulcea, porturi ce se găseau ca la o poștă și jumătate; și le rentă bine. Abundența vânatului în mistreți și căprioare, terenurile fertile cu izvoare numeroase și valea bogată și răcoroasă a Taiței, îi legară de acest ținut și pribegii s-apucară și de puţină plugărie. Câştigurile uşoare îi fixară pe nesimțite locului. Bordeele se refăcură; pe alocuri se ridicară căsuțe modeste, apoi mai solide – și astfel a luat naștere acum 99 ani satul lui Ali-bei, Alibeichioiul de astăzi”. (Bonjug 1929: 272-273)

Bonjug continuă descrierea punând accentul pe faptul că grecii sunt evitați de locuitorii satelor din apropiere și că „fac căsătoriile vreme îndelungată numai între dânșii și cu bulgarcele din sat; Bulgarii aduc fete și din alte sate, dar numai foarte rar, fetele refuzând să se ducă la „Greci". Astăzi chiar, după o existenţă de 99 de ani în centrul județului, locuitorii acestui sat grecizat în întregime, - Bulgarii dându-se drept Greci și căutând voluntar să se grecizeze pentru a scăpa de ponosul că sunt Bulgari, fac încă greu căsătoriile cu fete din alte sate și numai cu partide fără trecere. Acestor fapte se datorează conservarea caracterului etnic al Grecilor, grecizarea bulgarilor și excesiva solidaritate a locuitorilor, ei constituind de fapt o unică mare familie, ai cărei componenți sunt toți rude apropiate între ele. (Bonjug 1929: 275) O altă trăsătură pe care Bonjug o descrie este legată de faptul că „prin a aptitudinile lor caracteristice, locuitorii acestui sat se deosebesc mult de locuitorii satelor din Dobrogea. Sunt foarte avizi de pământ. Ori ce pământ de cultură este la vânzare, ei îl cumpără imediat, oferind prețuri duble și triple ca-n alte sate. Au ajuns din această cauză să-și însușiască întreg pământul de cultură al Turcilor şi, în parte, al Românilor din (Accadâna) Alba; o bună parte din pământurile Românilor din (Ortachioi) Regina Maria și Trestenic. Nu s-au oprit de a cumpăra pământuri chiar din sate mai îndepărtate, ca Balabancea, Cerna, sau Frecăței. Au pământuri cumpărate chiar și la Tulcea. Ei zic că pământul este cea mai sigură avere, pe care focul n-o arde și războiul n-o distruge”. (Bonjug 1929: 278)

Bonjog precizează că în vocabularul „limbii vorbite zilnic de locuitorii acestui sat se-ntâlnesc cuvinte grecești, turcești, bulgărești și românetii, după influențele suprapuse în cursul timpului (Bonjug 1929: 279) și că obiceiurile „înmulţite foarte mult prin conlocuirea iniţială greco-bulgară și acuma în urmă și prin venirea Bulgarilor și Românilor de prin satele învecinate, sunt extrem de interesante” (Bonjug 1929: 280). În continuarea articolului său, Bonjug descrie detaliat în ce constau obiceiurile și modurile lor de desfășurare, discutând și influențele preluate de la alte etnii, pe care acesta le identifică.

Același Bonjog revine cu un articol în 1934, tot în Analele Dobrogei, în care continuă prezentarea diferitelor obiceiuri și cântece și în care apare următorul dialog:

„Dacă întrebi pe un bătrân localnic:
Ti iși și? = Ce ești d-ta? îți răspunde:
Rumniòs.
Iar dacă-l întrebi:
Pós huratévs? = Cum vorbești? îți răspunde:
Rumeica hurateu.
Dacă întrebi pe mai mulți:
Ti ghlosa huratevti? = Ce limbă vorbiți? Răspund:
Rumeica huratévumi!
Localnicii tineri, la intrebările:
Ti iși și? răspund: grecòs sau elinicòs.
Pos milás = cum vorbiți ? răspund: grechicà. Ei adaogă însă, că aceste răspunsuri le-au învățat dela Grecii din orașul Tulcea” (Bonjog 1934: 85).

Arbore, Alexandru P. 1929. lnformațiuni etnografice și mișcări de populațiune în Basarabia sudică și Dobrogea în veacurile XVIII și XIX, cu specială privire la coloniile bulgăreşti din aceste regiuni. În Analele Dobrogei nr. X/ 1929, Fasc. 1–12, Pg. 1- 105.
Bonjug, Nichita. 1929. Note asupra grecilor din satul Regele Ferdinand (Alibeichioi) I. În Analele Dobrogei nr. X/ 1929, Fasc. 1–12, pg. 273–289.
Bonjug, Nichita. 1934. Dela „Grecii” din satul Regele Ferdinand, Tulcea. În Analele Dobrogei nr. XV/ 1934, pg. 78–86.