Credință nu mai este, înainte era credința mare…

Interviu cu Nicolae Fănica, 87 ani 

Realizat și transcris de antropologul Alexandru Iorga

Fantâna Mare, Județul Tulcea

 

Așa, să îmi spuneți numele și vârsta.

Pe mine mă cheamă Nicolae Fănica și sunt născut în 32, așa, sunt născută în Ismail, în Basarabia.

Atunci era în Basarabia, acum e în Ucraina.

Da, am fost născută și m-a adus de mică de 21 de zile aici că s-a înecat tata. S-a dus tata să prindă pește și să vie la bunici că i-a dat pământ și ca să vadă ce face cu pământul. Vinde bucatele, ce le face, și a mai avut bunicul de acolo din Basarabia încă doi argați și unul avea 3 copii și unul 5 și a venit o furtună și toți cred că s-au înecat, nici în ziua de azi nu i-a mai găsit. Și-atunci mama când a venit aici, că dacă tata a pierit, a zis hai să vină. Bunicii m-au oprit aici. Și m-a crescut la capră.

Dar bunicii erau aici?

Bunicii din partea lu mama au fost aici. Bunicii de-aicea, din partea lu tata, în Basarabia, în Izmail.

Și mama dumitale?

De aici…

… s-a dus după soț în Basarabia.

Da, da, după soț. A fost în Basarabia, acolo s-a căsătorit și după un an, doi…

Cum s-au cunoscut, că e ceva distanță până acolo?

Tata era liber pe atunci și era în Constanța o mare societate de grădină, din ăștia, de zarzavaturi, și s-a dus și mama la grădină și s-a întâlnit cu tata acolo, erau mulți, erau vreo 20 de persoane, de la noi de aici, și mama. Și de-acolo, au venit și de-acolo mulți, cu experiențe sau cu munca, cam așa, cu munca. Ți s-au întâlnit, și s-au… ca tineretul, s-au iubit și a fugit mama după el acolo. A fugit și a stat vreo doi ani acolo cât a stat, că… am apărut eu, așa…

Acolo era sat de ucraineni sau…

De ucraineni,  de ucraineni, da. Tata al meu, pronumele meu de la tata e Krafcenko. Krafcenko Ștefan îl chema pe tata. Pe bunici nu știu. Că mama dacă…,  nu a trăit așa mult, la vreo 6-7 ani și a murit și pe urmă, mama s-a recăsătorit și având doi băieți, fratele meu care a fost profesor la universitate în București, Vasile Krafcenko, și a fost trecut tot pe tata al meu că dacă, nu era mama…, nu era nici divorțată, nici nu știa de tata, pe tata de al doilea, nu a putut să-l puie, și l-a pus tot pe numele meu, Krafcenko, pe numele lu tata al meu. Și-așa că mama s-a recăsătorit la Lunca, a avut doi copii, dar după aceea s-a îmbolnăvit și ea, și a murit și ea, s-a îmbolnăvit cum? Apendicita. Și chiar în timpul în care era, mi-aduc aminte că în timpul în care era cu legionarii, și medici și toți pe atunci, a dus-o pe mama la spital, nu medic, nu nimic, i-a pocnit apendicita, și știți cum e apendicita, e foarte otrăvitoare, și a murit mama. A mai trăit mama câteva zile și… că m-a dus pe mine, eram mai mică, și frățiorul meu, acela mare, care a făcut școală în Kiev, deci pe mine m-a luat bunicii, m-a crescut, pe frate-meu, dacă a murit mama, l-a luat un unchi, și pe cel mai mic tot un unchi de câteva luni numai, era mic de tot.

Separat, nu?

Separat am crescut într-un sat aici. În sat, dar separat. Mama dacă a fost căsătorită la Lunca, aicea, lângă baltă, a venit cu copiii aici și unchi-meu a zis ia dă-ne nouă copiii, că-i creștem noi și tu să-ți vezi de treaba ta…

Am auzit că așa se făcea, care avea mai mulți copii dădea la acela care nu avea și…

Mama nu că vroia să-i dea, dar și tata acesta a murit și de la Lunca, ce era să facă cu copiii, dacă au cerut, dă că-i îngrijim noi și vii tu și îi vezi la noi că nu suntem străini. Așa că am crescut aicea. Și frate-meu a învățat bine și el a fost în URSS, Kiev, a terminat facultatea, la Murighiol, a urmat liceul, aicea, până la clasa a 7-a, a 6-a,a 7-a, a învățat, de acolo a fost la Murighiol, și de la Murighiol a terminat, și a venit și a plecat la facultate, după ce a terminat liceul, în Kiev, l-a luat în Rusia, în Kiev. Da, și a terminat școala acolo, și pe urmă a fost la București.

Dar la Murighiol era singura școală în limba ucraineană?

Da, da, era la Murighiol, singura școală era.

La Tulcea nu era?

Nu, nu. Nu era, poate că și era, dar nu știu, dar acolo i-a dat că mai era la… ai fost la femeia aia în margine, la Slava?

Da.

Eh, un frate de-al lui și el a fost la școală, dar nu a urmat toată școala, a povestit, dar un frate de-al lui a făcut cu frate-meu școală, mai mare ca el, da. Tot la Murighiol. Și de acolo au venit, ăla, nu știu, n-a plecat, a rămas ca profesor așa, dar frate-meu a făcut și facultate.

Și s-a mutat la București?

Da, la București. La București acolo a fost profesor la universitate. A fost de matematică, a fost… venea și acasă. .. și uite așa, în felul acesta, am crescut la bunici, bunicii nu a fost chiar așa prăpădiți, a fost, a avut pământ mai mult, și au avut vreo 200 de oi, cazan de țuică, o jumătate de hectar de vie, dar vie din asta, zaibăr, tohan, șirează, din asta așa, hibriz…. [...]

Dar mata ai prins toate vremurile astea, și când era cu Basarabia unită, și cu comuniștii, și cum ți se pare matale la vârsta matale?

Cum să mi se pară? Știu eu, într-un fel a fost bine și atunci c-avea lumea de toate, avea… și-acum e, dar nu-i ca atunci, acum e libertate, dar libertatea asta… prea se poartă… la noi, înainte nu se exista, fată să i se vadă genunchii, să i se vadă pieptul, să i se vadă… bunica mea, era bătrână, dar ea avea cămăși cu mânecă lungă, tot pieptul să nu i se vadă. [...] Dar în rest, nu, cu logodnă, cu nuntă, venea, te cerea de acasă, da, eu dacă am făcut școală, doi ani de zile la București, am fost și la institutul Parhon, acum să mă duc, nu mai… s-a schimbat. Dar am mai fost de vreo două ori cu bărbată-meu, dar în rest n-am mai fost pe acolo. S-au schimbat timpurile, s-au … libertate mare, credință nu mai este, înainte era credința mare…

Este și acum…

Mai are, mai e lume, că dacă n-ar fi, ne-ar prăpădi Dumnezeu, să știți, așa… mai e lume credincioasă…

Dar dumneata câtă școală ai făcut?

Cine, eu?

Am făcut aicea 8 clase și doi ani de pedagogic. Am făcut la București 10 clase, da. Și a vrut să mă bage și la primărie a vrut, și ca profesoară, că copiii care au fost cu mine în 45 de zile s-au făcut profesori. A învățat copiii rusește, dar eu n-am vrut, uite a zis … să vă arăt poza, eram frumoasă, eram un copil frumos, eram…. Acum nu mai semăn deloc, nici cât negru sub unghie, și la unii le era frică, ce te duci prin străini, și cine știe ce pățești, era comuna noastră Slava Cercheză, na te du ci prin străini acolo, sunt lipoveni, acolo sunt lipoveni și acolo sunt ucraineni, da, bunicii … bunica mea era ucraineancă, iar bunicul era din Transilvania, tocmai de acolo venit cu oi multe, erau vreo 6 frați, și le-a dat pământ, probabil colonizați, cum se spune, cum să-i numesc pe ei… mai avea și 6 frați, cu toții au venit, cu străbunicii, că și acum la cimitirul vechi mă duceam când eram mică, aveam vreo 9 ani, și am văzut prin cimitir Vasile Leahu, bunicul îl chema Vasile Leahu, și zic, Doamne, bunicule, Ștefana Leahu, Vasile Leahu, bunica asta e Ioana Leahu, dar mata, Vasile Leahu, de ce ai crucea acolo? Zice e tata al meu, deci era tata lu bunicu, Vasile Leahu și mama, Ștefana Leahu, deci părinții lu bunicu meu erau în cimitir și mă duceam și plângeam și le puneam flori…

Și ei veniți din Transilvania, cu oile, și stabiliți aici?

S-a stabilit, s-a căsătorit și a luat femei din astea ucrainence de aici. Și aici au avut copii, bunica mea cu bunicul meu au avut…, bunica mea era din 10 copii, iar bunicul din 6. Și bunica, tot așa, 7 copii a avut aicișea, tot o… decât o fată și un băiat a murit, unul de 19 ani băiatul și fata de 21 de ani, a fost tifosul acela mare, a fost o boală mare, tifos.

Când a fost asta?

Păi eu nu eram pe lume, probabil eram mică, nu țiu aminte, dar îmi povestea… a murit fată de 21 de ani și băiat 18-19 ani. Și pe stradă așa a mai murit acolo, la câteva familii, numai băieți tineri și fete tinere, chiar niște fini de-ai lu bunicu și în felul acesta… îmi povesteau ei că au murit, eu nu am apucat. Era o boală atunci, tifos, așa îi spunea. Și în felul acesta am crescut la bunici și am ajuns până la etatea asta, am umblat și la școală, i-am ascultat tot… nu am făcut rele, asta când, când aveam părinți, aveam 5-6 … trebuia pe toți să-i asculți. [...]

Și câți copii ați avut?

Eu? Am avut 5 copii. Deci prima naștere, nu am putut să-i duc la 6 luni, i-am născut… tot așa, o mătușă m-a luat la câmp, flămândă și am băut niște apă rece și până seara i-am avortat. [...] Nu cu primul, cu al doilea bărbat am avut doi copii, nu mai vroiau, erau bogați, era bunicii lu doamna Fana, socri. Da, și un unchi de-al dânsei, care l-am ținut eu și am avut copiii ăștia doi gemeni. Și a murit copiii, unchiul m-a luat, a văzut că ei nu mă vrea, și erau bogați ei, dar ce bogați că până la urmă eu am fost mai bogată ca ei. Dar ei erau cu sovhozul atunci, când începuse cu colectivul,  și vroia să împărțească pământul, ca fie pământul și la băiat și la fată, la mama lu doamna Fana, ca să scape, să nu ia colectivul. Dar colectivul nu s-a uitat, a luat.

Pe toți?

Toți, ne-a luat… am ajuns cu omul meu, am avut cai, căruță, frumoși, doi cai, căruță cu hamuri noi, cu tot, că dacă aveam pământ, aveam vie, s-avem .. erau ale noastre, butoaie, bunica ne-a dat și butoaie, aveam butoaie de câte o sută de găleți, aveam…, ne-a luat colectivul cu tot ce am ascuns noi, din butoaie a mai rămas, și pe urmă, învățați cu via, am pus în grădină vie și făceam din grădină câte 80 de găleți de vin. Și făceam și țuică, câte 10-14 găleți, și-acum am via în grădină, Nu-ți mai face câte 10-20 de găleți de acolo încă. Da, dar ani de zile de acum, are via vreo 60 de ani, și tot mai face struguri, săraca. Și în felul acesta, ce să vă mai povestesc? Am trăit aici de mic copil, de mic copil aici…

Și după ce ați fost la București, ați lucrat?

Nu m-a lăsat unchiu?? Nu m-a lăsat, să stau acasă, să văd… și venea frate-meu, era la facultate, în București, de-acum în serviciu, și stătea la mine câte o lună de zile, vara, în vacanță, soro, tu ai două facultăți, că aveam păsări, aveam animale, aveam de toate, zice: eu stau în papuci la bloc, tu ai de toate, și nu a vrut să mă lase și am stat acasă.  Casnică, adică țărancă acasă, ce să facem? Asta este, au crescut copiii, am ajutat bărbate-meu, avea…, cânta din acordeon, și aveau orchestră de cântau pe la nunți, pe la botezuri, pe la, da, și el pe ce punea mâna, făcea, și uși, și geamuri, și singur a zidit casa, cu muncitori decât am învelit-o, am plătit porumb, am dat 2000 de kile de porumb și nu mai mi-aduc aminte și ne-a învelit casa cu tablă, neagră. Restul tot, tot, tot, a făcut el, că eram aproape de socru, și venea și el își făcea singur. Și geam, și uși, frumos sculptate așa, foarte…, era priceput, așa, nu a învățat școală nicăieri, dar pe ce punea mâna făcea.

Îi și plăcea că altfel…

Da, da, da, și a lucrat și prin sate, în Agiomeru??? Lucra prin toate comunele, Tistimelu, pe aici, toate comunele lucra case, zidea case, învelea cu tablă, și-am trăit o viață bună, așa că cine cunoștea meserie, era bine. Nu a vrut nicăieri să mă lase. Venea de la primărie, de la Slava Cercheză că era acolo comuna noastră, prima dată, la Slava Cercheză…

Până în 70 parcă…?

Era în Slava Rusă, era Slava Rusă, s-a mutat comuna la Cercheza, și de la Cercheza s-a mutat la Ciucurova, și nu m-a lăsat, dar nu m-a lăsat, ce era să fac? Trebuia să îi ascult, 7 unchi, stai aici, lasă, lasă, și m-au căsătorit, a venit, cu … tot așa, unchiul lu Fana, ei m-au dat, nu am făcut cine știe ce prostii, sau cu bună voie, și pe urmă nu mă mai vroia bunica lui și cu mamă-sa făcea urât, că e săracă, că vă ia numele, că vroia o bogătană mare. [...]

Dar aici era rușine dacă se lua români cu ucrainence sau invers?

Da, da, erau și români, tot așa de unde erau proveniți, tot așa erau veniți de nu știu pe unde, pe unde, Făgăraș, alții erau tot proveniți așa, că bunica spunea că numai 4-5 familii erau aicea, de ucraineni din ăștia, era unde e Fântâna mare, o casă, și una dincolo de cimitir, una în capul satului, când intrați la sat. Și bunica… se făcea baluri și mai aveam o colegă, tot așa orfană ca mine, vecină, a murit, are un an, și zice, hai să mergem și noi… se făcea serată, baluri atunci. Hai, bunicilor, ne lăsați, ele torceau… S-ansărat, stai acasă. Nu ne lăsa să mergem noaptea și noi stăteam, stăteam și ne făceam și noi de lucru acolo, dar ele zice: mai știi, măi, Natalia, când mergeam noi de-aicea tocmai la moș Carpon,, în marginea satului, mergeam cu Sideanca, deci cu lucru. Așa mergeam acolo, sau aveam, zice, lâna, tu aveai cânepă, și când… ce să facem noi, trebuia să jucăm, acolo cu băieții, și le băgam în foc cânepa aia și veneam acasă, furam câte un fus din acela care era de acum tors, și arătam că am făcut treabă, dar noi aruncam în foc, zice. Și pe urmă, ah, erați bune, mergeați noaptea, tocmai acolo, și pe noi nu vreați să ne lăsați. Și uite așa am crescut, ce să facem, na, cu bunicii. [...]

..............................

Și proveniți, proveniți, unii proveniți așa cum e provenit bunicul, cu familia aici, mulți, 10 familii au venit, tot așa, cu familii, cu copii, cu… da, unii s-au mai născut aici, unii au venit cu ei născuți, cu oi multe, cu .. că veneau cu oi. Și mai erau.. îmi povestea bunicul Ionaș, n-am apucat, tot așa și din Câmpia Turzii și încolo, au venit cu oi multe, multe, a venit cu mii de oi, p-aici, ciobani la pădure, că era la pădure aici, mare, și acum e pădure, s-a mai tăiat, și era în timpul coasei, de-acum, cosise, se făcuse snop, făceam snopi înainte că eu nu mai pete de la snopi cum legam și era ojină din aia, mure din ălea și mă zgâria… și legam snopi, tăiam snopi în cămăși lungi, tăiam, făceam snopi. [...] Și ce să faci, acolo au stat ei, v-am povestit de Beiu, turcul avea un băiat și îl chema Beiu și avea un cal și aicea în Ciolpani, e un iaz mare și s-a dus băiatul să plimbe cu calul, când s-a dus calul, a vrut să bea apă, i-a dat drumul și când a intrat calul în mare s-a înecat și s-a dus cu tot unde s-a dus că nu l-a mai găsit. Și a rămas Bei Punar, deci acolo… în Ciolpani, Bei Punar. Ce să faci? Uite așa.

Dar aici a fost Baș Punar?

Baș Punar. Și tot Baș Punar, tot turcul, beiul, Bei Punar, Baș Punar. Și mai e un Baș Punar, încolo, spre Constanța.

Parcă da, mai în jos.

Baș Punar, și Fântâna mare, cum a fost turcii, cum era izvorul acela, era mari, și acum bolbăne de acolo, au închis acum, de câțiva ani încoace, dar așa sărea apa din trei izvoare mari, mari. Atunci, toată lumea care avea oi și saci cu lână, care au astupat, de au bătut, au astupat că era apă mare, curgea apă mare. Da, uite și acum se alimentează tot satul de acolo, și apă bună, face analize, apa foarte bună. La casa mea unde este, pe deal așa am e casă, spre pădure, la bujori….

….

Și asta a fost, au fost câteva familii, după aceea s-au înmulțit, au mai venit, ba din altă parte, ba … nu prea mai țin, eu mai țineam minte, așa, îmi spuneau bunicii, uite așa, ăștia au fost unchii, acela a fost mătușă-mea, și uite așa s-au înmulțit, de la unul la altul, s-au înmulțit. [...] Dă, Doamne, sănătate, … tu ai în viața ta de toate, îmi cerea sănătate… venea unchiul, era cavaler, care m-a crescut pe mine, când povestea ei, se ducea că avea o căsuță, peste drum, lângă bunica, și se ducea în pod, avea bunicuța și struguri, .. stăteau, doamne, strugurii așa, pe grindă, și pere uscate și nuci în pod, toate punea grămăjoare așa, și eu am apucat la casa mea, nu se exista toamnă să nu îmi văruiesc în pod, ca să nu fie praf, și puneam acolo de toate, o grămăjoară cu nuci, o grămăjoară cu fasole, ceva de toate, toate, toate, acolo așa, și ea venea unchiul, se suia în pod și mâncau, și coarne uscate și pere uscate, fierbeam pere de pădure uscate, și era bun compotul, fără zahăr, acum fără zahăr nu mai mănâncă lumea.

Le uscați la cuptor sau la soare?

Da, la cuptor. Și făcea, bunica se închina, dă-mi, Doamne, sănătate, și eu din pod îi răspundea, mai era cu încă un bărbat și îi răspundea: da, da îți dăm, băbuță, sănătate, și după ce… ea zicea, Doamne, dar să nu mă iei acum, zice, eu știu, dacă ți se termină zilele, te luăm, ei din pod îi spuneau, bunicul și zicea că e Dumnezeu. Râdeau de asta, de Dumnezeu. [...]

Dar a găsit vreodată cineva aur sau din astea la turci?

Soacră-mea asta, mătușa lu Fana, soră cu mama lu mamă-sa, de fapt, bunica ei… era un argat, și prieten cu bărbatul meu, acesta acum care a murit, era chiar de la casa lor, când vii din Ciucurova, până la vreo 5-6 case încoace, un drum de vale și acolo era o lotărie. Și băiatul acela avea pământ, și băiatul ăla a găsit o oală de vreo două găleți așa plină cu aur bănuți. [...]

Dar a mai găsit altcineva altceva?

Nu, … a mai venit în timpul acesta cât eram eu cu soțul, aveam casă pe deal, au venit turci, turci și întrebau… în cimitir, mai e cineva: da, e cimitirul vechi și avem cimitirul nou. Hai să mergem că avem rude la cimitir îngropate și s-au dus ei acolo, i-a dus bărbate-meu, i-a lăsat acolo, ei au umblat, cu lumânări, cu ce, cu flori, cum au fost ei, și cred că au găsit, aveau ei aur îngropat, acolo că au găsit numai gropi. Au avut aur, au avut, au avut aur. Dar mai arde așa, mai arde așa, via noastră care mi-a dat bunicul, ardea flacără așa panglici în sus, ardea, chiar în mijlocul viei. [...]

Și de atunci nu a mai ars?

Nu, nu a mai urmărit să ardă, și lângă noi, unde e casa mea, peste drum e o cruce mare, mare, acolo ardea mereu, mereu, dar vroia cineva să sape, dar nu putea. Spunea pe turcește ceva, ili, ili, nu știu cum și nu putea să sape. Era blestemat. Poate mai e îngropat aur, da…, mai arde, acolo, acolo, dar lumea nu se mai ocupă. Ce zice? Ce să ne mai ocupăm?

Dar când arde? Când se vede flacăra?

Zice că în seara de Paști sau de Sf. Gheorghe, în seara de Sf. Gheorghe. Da, când e Sf. Gheorghe, da, atuncea.. dar era Sf. Gheorghe, nu se schimba, era Sf. Gheroghe pe vechi, acum s-a schimbat, la noi mai ține lumea pe vechi, mai e câteva familii. Dar s-a schimbat, Crăciunul pe nou, de Paște nu s-a putut schimba. Dar poate mai și arde, dar cine știe…, arde de multe ori în cimitir dar cică arde oase, oasele ard. Numai că la aur este un foc așa galben, dar la oase e portocaliu. [...]

Dar aicea unde îi zice la Marchidan ce s-a întâmplat?

La Marchidan zice că umblau marchidani din ăia, adică oamenii cu marfă. Cu tămâie, cu lumânări, cu fel de fel de mărfuri, aia era la noi, nu era magazine sau … înainte, da. Cu sacul în spinare… și cineva i-a întâlnit acolo cu parfumuri, din astea, erau parfumuri, multe, bune, și acum sunt, dar e foarte scumpe. Și i-a luat traista aia și l-a omorât acolo. L-a omorât acolo și traista acolo, cum s-au bătut ei, s-a spart, mulți ani mirosea acolo parfum, numai din… și a rămas valea marchidanilor, deci marchidan l-a omorât pe marchidan acolo, că îi spunea marchidan, cu marfă, și marchidan a rămas.

Dar mai sunt legende din astea?

Nu prea mai sunt așa, astea sunt legendele vechi, de le știu eu, acum nu mai sunt. [...]

Dar satul prima dată nu a fost aici?

Nu, a fost acolo, la Techea. La Techea, așa îi spune, Ceair. Și de acolo au venit aicea câțiva inși, turcii, nu știu ce s-a întâmplat cu ei, au plecat în Turcia, unde au plecat, de la Ceair, și au rămas acolo cruci, biserica s-a dărâmat. Și în felul acesta, a fost satul, da… au fost turcii acolo, a fost și aici câțiva, pe urmă s-au mutat, s-au mutat de-aici acolo, au astupat fântâna și au făcut și sat aici. Și s-au adunat din alte părți, și au venit și au făcut sat.

Povestea unchiul Vasilică că la Fântâna Mare, că din toate colțurile izvora apă. Mare, mare, prea multă apă, deci izvora..

Dar mai ales aicea izvoare mari așa, mari, de tot, de tot, de tot, bulbura în sus, sărea, era… de aia e valea asta aici, era numai apă. Și au astupat, era … au astupat….

Deci cât sunt bazinele de mari, de acolo se alimentează…

Mai sunt trei, trei guri de apă, puternice, care duce tocmai în dealul acela sus, din dealul acela tot satul se alimentează. Da, da, a fost apă multă, multă.

Când era secetă, veneau din alte părți și de aici luau apă. Apă pentru animale…

Aicea veneau, luau ape, toate satele primprejur, Ciucurova, p-aiciea, da, luau apă de la fântâna asta. Și pe urmă era desfăcută așa cu lemne, de stejar, puse până sus, dar pe urmă au pus ciment, au acoperit-o ca să poată să fie curată, lumea să poată să alimenteze.

De pe timpul CAP-ului, erau bazine de metal erau, de fier, dar după revoluție a făcut de beton.

De beton au făcut, că ălea rugineau. Și altceva ce să vă mai spun?

Și nu era biserică în sat deloc?

În 1911…s-a făcut biserica… era așa, o căsuță așa, se citea câte un preot, călugăr, venea, citeau. Era un preot călugăr, un bunic de-al meu, a fost de a citit așa, într-o casă, citeau, credința, mare credința era, pe urmă au făcut biserică, au sărit toată lumea, câtă puțină era, și s-a făcut biserica. Din piatră făcută.

Dar slujba a fost în limba română sau în rusă?

Nu, în limba română cred că, rusă n-am apucat eu. Numai în română. Dacă și bunică̕ mea era din familie, basarabeancă, rusoaică, dar în casă ei cu bunicul vorbeau românește, românește, românește, ei nu vorbeau, nici copiii, dacă nici bărbate-meu alde socru-meu, soacră-mea, vorbeau rusește, când m-am dus eu…, dar acasă n-am vorbit, să învățăm și noi copiii ăștia rusește. Acum Sebastiana vrea cântece, eu îi spun cântece, îi spun rusește, ce să facem?

Dar hahol de la ce vine?

Haholi, tot di ăștia, le zice haholi, deci ucrainenii ăștia, haholi, da, un fel de nici ucraineni, nici ruși, haholi, deci din rusește, dar… un fel de ucraineni. Da, haholi, da. Ce ești tu? Hahol. Nu din Ucraina, de aici, din Fântâna mare, din moși strămoși. Deci bunica a fost rusoaică, bunicul a fost român, tata lu bunicul a venit cu cioareci, și a luat rusoaică și a făcut, cică tata român, mama .. sau tata rus, mama română, Ioan Moldovan, așa s-au făcut, ce să facem, și uite așa…

Dar mergeau băieții după fete în alte sate? După ucrainence?

Da, mai mergeau, mai mergeau, se căsătoreau, da, cu alte fete, mai târziu, dar erau aici în sat, se înmulțise lumea, și se căsătoreau băieții aici cu fete din sat, că zice mai bine cunoști familia, ce fel este, că e bețivă, că e mai nu știu ce, în sat cunoști, da, și nu prea se duceau în alte sate, de la o perioadă încoace, se mai duceau prin alte sate, altfel așa, nu. Unchiul meu, de acum eram eu mare, nu știu câți ani aveam, să fi fost vreo 10 ani, mă mai lua în vacanță pe la Slava Rusă, și el era pădurar acolo, s-a căsătorit aici cu o rusoaică de-aici, din asta, și părinții ei, deci mătușă de-a lu Nuți, bunicul ei a fost tot în sat acolo, și s-a mutat acolo pădurar și a avut vreo 3-4 copii, pădurar acolo, casă între lipoveni, și pe urmă s-au mai înmulțit și acolo, și români, și haholi, și lipoveni, și la Slava nu sunt numai lipoveni, și la Cercheza tot așa sunt și români, s-a făcut o bisericuță românească, acum, câteva familii, ce să facem, uite așa, s-a înmulțit lumea.

Dar ucrainenii cu lipovenii nu se luau, nu prea se luau?

Nu, nu, nu, nu prea, se mai ia acuma…

Acum, dar înainte nu…

Înainte nu, fiecare cu rasa lui. Da, lipoveni nu. Lipovenii sunt aceeași religie, dar nu au mir ca noi. Și tare miroase la ei, și în casă, și în biserică, un alt miros, așa, puternic, urât. Și se ferea ai noștri de lipoveni.  Dar aici în sat vreo 3-4 au mai luat lipovence acuma, încoace târziu. A murit și…, au îmbătrânit, au murit, alții văd că nu… acum fata care ați fost la ea, are un băiat, și acum cu o lipoveancă s-a încurcat, dar încă nu s-a căsătorit. Dar, ce să faci? Fiecare cu soarta lui.