Cum se întoarce țarul, trebuie să te întorci și tu după el

Interviu cu Coliu Paraschiva, 81 ani

Realizat și transcris de antropologul Alexandru Iorga

Fântâna Mare, Tulcea

 

Să ne ziceți, vă rog, cum vă cheamă și câți ani aveți?

Coliu Paraschiva, 81. Împlinesc pe 24 iunie.

Mulți înainte!

Mulțumesc!

V-ați născut aici?

Da.

Și părinții dumneavoastră?

Tot aicea sunt născuți. Părinții.

Și părinții părinților? Bunicii?

Tot aicea. Părinții, bunici, și noi aici, uite și copiii.

Și despre sat ce știți? Ce puteți să ne ziceți?

Despre sat foarte bine era. Cum să zic, era oameni mulți, gospodari. Am lucrat în agricultură. Tata avea pământ, mama ne-a născut 10 copii, din 10 unul mort, de mic. Dar noi nouă am crescut toți.

Și dumneata a câta ai fost între ei?

Deci să vă spun…, al 7 lea. … eu am fost așa în 38, deci eu sunt al șaptelea, ar veni. Aveam oi, am crescut, nu acum tineretul…, noi am crescut cu greu. De mică m-au lăsat la bunica, am stat, că țin minte și acuma, am stat acolo, și pe urmă bunica când a murit în 34, parcă, și m-a luat acasă. Și eu plângeam că nu vroiam, vroiam acasă la mine. Și pe urmă, dacă avea oi, eram 8 ani, 9 ani, la târlă mai mult am crescut, de ce să zic, așa era, la târlă, deci la Ceair, avea că bunicul acolo avea vreo 12 hectare …

Ce-i acela Ceair?

La Tichea, cum să zic, la ceair,…

E un loc unde sunt pământuri…

Înspre mănăstirea Uspenia…

Uspenia, acolo … pe urmă la Ciolpani, sus, și acolo am stat și pe urmă acasă, aveam oi, aveam vaci, cai, nu știam noi că ne ducem, că paște, cu sora Domnica, hai, cu caii vă duceți. Dar nu te duceai într-o târlă la alta. Nu te duceai decât la a ta. Pe unde zice tata. Și cu mieii mă duceam și pe urmă, când era la colectiv…

Școală ați făcut?

Da, 4 clase, cum se făcea. Clase făceam, dar tot mergeam la plug trebuie. Aveai învoire de la… și pe urmă în clasa a 4 a se înscria la o școală în altă localitate și eu m-am înscris singură. Tata nu știa. Și cum atunci, pe timpul comuniștilor, a scris pe tata că are 35 de hectare și chiabur era. Și a început că .. tu nu ai oi. De ce? De ce te-ai înscris? Vreau să mă duc și eu cu Vasilina, era prietena mea și zic de ce să nu mă duc și eu? Nu, nu te duci și nu te duci. Și nu m-a lăsat. Și acum îmi pare rău mie.

Păi înainte chiaburii nu aveau dreptul la școală…

Da. Era pus așa de nu… nu era tata chiabur. Așa și fratele Costea, Dumnezeu să-l ierte, era în armată gradat și unul din partid a venit la noi în casă și zice cine-i băiatul acesta? Zice, băiatul meu. Da el așa, dar de ce e gradat? Păi e…, a făcut școală acolo, cum, și uite e gradat. Și pe urmă mama zice: dar cum suntem noi chiaburi? Cu atâția? Alții chiaburi, chiaburi, dar noi nu am avut nici argat, eu cu copiii am lucrat. Și el zice, să vedem. Și el a vrut să rămână în armată. Tot părinții n-a lăsat. Zice eu am atâta pământ, am cumpărat și cine o să muncească? Dar așa era, ce să facem? Și uite și în satul acesta vă spun, că țin minte… biserica, biserica, bunicii noștri au început, din partea mamei, tata, părințeii ei a fost mai bogați, așa se zice. Și el a început. Biserica, cum povestea tata, mama, bunica, cât eram eu 6 ani, dar țin minte și acuma, zice venea, moș David. Unul de la altul, unul de la altul, a zidit biserica. Apoi nu mai finanțe.. unii nu vroiau să dea. A rămas tata aicea, unchiul Ivan, el nu avea copii, și era mai înstărit așa și zice hai să mergem noi, dacă părinții noștri a zidit până aicea, noi trebuie să o terminăm. Nu se poate. Și icoanele, deci, cloapete tocmai din Iași s-a adus. Și de acolo a luat. Unul, țin minte, Țârdea era, care picta icoanele, nu știu de unde era el, și zicea măi oameni buni, eu am luat asupra mea, faceți ce faceți că pe mine mă închide. Eu trebuie să dau. [...]

Și biserica este asta care e acum?

Da, asta, asta care e acum. Dar ce cloapete era… puteai să dormi… mai ales de Paști. Puteai să dormi când vrei, te scula, uite parcă aici la ușă bate. Cloapete, acum s-a spart. Clopotul este clopot, este și ăla bun, dar uite s-a stricat și…[...]

Dar și clopotul ajuta. Acum nici clopotul nu ajută.

Ce să facem, asta e.

Și ați vorbit română de mică? Sau ucraineană?

Ucraineană am vorbit.

Și româna cum ați învățat-o?

Uite am învățat, eu mai mult am învățat… nora, ea cam este.. părinții ucraineni, dacă ea de mică a umblat, cu ei vorbesc, și eu m-am învățat. Mai spun câte ceva. Dar ea spune: dar nu am înțeles bine. Dar trebuie să te înveți.

Dar se vorbea mai mult ucraineană?

Ucraineană. Da, da, ucraineană. Eu și cu nepoții vorbeam, și acela mai mare a crescut de la 5 luni aicea și eu vorbeam cu el, dar ăia doi, fata și băiatul, Cristi și cu Flori, vezi că dacă eu îți dau ție mai mult, dar să nu știe… se uita, ceva, ceva baba mișcă. Ah, să învățați, dacă învățați, atunci și vouă vă dau. Și el și acum zice, Cristi, prost am fost că nu am învățat. Și acolo unde este el la Spania, .. sunt, dar eu dacă habar nu am… Flori mai înțelege, dar așa de vorbit, dar uite fata mea, ea nu prea că…, nu prea, ai să vezi tu că e bine să știi, că nu duci în spate. Orișiunde, nu duci în spate.

Dar când au început oamenii să nu mai vorbească ucraineană? Așa mult?

Dacă bătrânii s-au dus, cum veneau tineretul prin liceuri, prin școli, au plecat și nu prea vroia să vorbească.

Dar nici eu nu știu. Nu că nu vroiam să vorbim, nu aveam cu cine. Noi am plecat, odată cu liceul, tineretul a plecat, vrând, nevrând. Au plecat din sat, care s-au angajat, nu mai era comunitate, s-a destrămat comunitatea și s-a pierdut și limba.

Limba noi bătrânii vorbim. Că eu vorbesc cu băiatul.

Da, bătrânii vorbesc. Și mama vorbește.

Zic lu nora: mama rus, tata rus, da Ivan moldovan. Ei vorbea, dar noi nu. Noi dacă prin școli…, așa este.

Nu neapărat că nu vroia tineretul, dar nu avea cu cine vorbi. Cam asta e, mai știu bătrâni care mai știu…

Dar eu am și strănepoți, acela mai mare, Andrei, când era mic: baba, hai, ,,scacai”?? – să sărim peste prag…, și eu o zi așa, m-a dus prin toate casele, să săr peste asta, și eu zic nu mai pot, se ducea la bunică-sa, zice: du-te la băbica, ea sare. Și eu zic, Oi, Bodje, Oi, Doamne, de-acum nu mai pot. Dar el de acolo, Oi, Bodje, iar scacai. Altceva ce să vă spun?

Cum erau nunțile, cum erau…?

Nunțile…

Se adunau în sat, pe deal, se adunau și cântau… fetele, horele…

Fiecare duminică era hram, de Înălțare, era unde avem fântâna mare, acolo horă că era, veneau Slăvile, pline era, nu puteai să te întorci, dar acum nu mai este. Și la biserică facem. Atât. Nu mai…, s-a lăsat. Facem așa… Dar în fiecare duminică era horă, era horă iarna, la fel.

Și asta până când?

Cam de când au început să înceteze horele? Cam în ce an?

Cam în ce an?? Să vă zic, cam în 59, că de acum când m-am măritat, mai era … 59, 60. Nu mai, tineretul dacă a plecat… cine era să scoată hora? Vara ne duceam în pădure, era undeva valea…

Valea cartofilor?...

Valea??? Lângă Bota… Valea Topologului era, era la baba Rada, … și la Berechet, acolo era izvor, era poieni și acolo hora cânta.

Dar pe vremea comunismului plecau mulți tineri din sat?

Nu prea erau să plece. Nu dădea voie.

Nu dădea voie să iasă din sat?

Nu, în timpul comunismului erau granițe. Era graniță.

Din sat… și din țară.

Și din sat se ieșea cam greu. Nu oricine ieșea. Din câte știu eu.

Dar la noi era mai liber? Putea să ajungă lumea la Ciucurova de exemplu?

Da, pe vremea comunismului, pe urmă era cu colectivizarea, ne-am obișnuit și cu comunismul, că era rău, că nu știu ce, cine a umblat, a muncit, are o pensioară, cât de mică, dar e bună. Știi că vine. Dar care nu…

Dar când a venit colectivul, oamenii au venit de bună voie sau i-a forțat?

Unii … prima dată a fost solhoz, cum îi zice așa… și pe urmă a început. Unii vroia, unii nu vroia, și până la urmă toți a intrat. Vroiai, nu vroiai. Eu știu, tata cu mama și pe mine m-a luat… eu aduceam aminte de bunicul, cum zicea: Copii, eu cât de mică, dar am băgat… copii, cum se întoarce țarul, trebuie să te întorci și tu după el. Și eu zic, care vine, bun, rău, trebuie să te duci după el. Nu? Nu-i așa? Vrei, nu vrei, că e țara ta. Și venea cu zorul, lumea fugea până în pădure, dar unde să fugi? Unde să fugi?

Dar au fost mulți care au fugit?

Da, da, a fost, a fost, fugeai cu căruța, ei… și tot l-a prins pe fratele cel mai mic și gata, nașul Denis, da, fratele… și zice, hai, nu mă ascundeți, și hai acasă că gata, s-a dus.. hă, cum să dau eu pământul? Dă pământul, da lasă-mă cu pământul, că m-am îmbolnăvit noaptea, să dorm, că am plecat în papuci, că nu știam și… la rupt fasole, nu știu ce, da. La Gavril lua barca spre Slava și am apucat într-o rochiță.. ai, vara cum vara, dar.. ăsta, ziua, dar seara era frig, cu ce? N-ai cu ce. Și s-a băgat așa și pe urmă…, mama se ducea, făcea, zile, zic vezi de ce v-ați ascuns? V-ați ascuns, dar degeaba. Era și la prezidiu, el stătea, zice: ăi, ce-am să fac acolo? Ce-am să vorbesc? N-ai să vorbești nimic dacă ești premiantă, stai acolo așa pe scaun. Și ce să faci, asta este. Bine, rău, trebuie să mergem înainte.

Am auzit că gătiți foarte bine. Ne spuneți ce rețete gătiți?

E bucătăreasa satului.

Ce colaci se fac de Anul Nou?

Colaci se face, noi înainte, dar tineretul acum, noi făceam la cuptor, erau nepoți, noi 7 inși, și de două ori pe săptămână făceam pâine, mă sculam și zic: Doamne, toată lumea cumpără pâine, dar eu fac, dar acum dacă .. făceam și de trei ori pe săptămână. Numai să fie, că pâinea pot s-o mănânc. Făcea, toată iarna făceam.  Adi când a venit de la Spania, și zice: băbico, ia să dărâmi tu cuptorul ăsta, că.. ca la țigani. Așa, ca la țigani… făceam când de Paști, cozonac, și miel, prăjeam miel și pască cum…, drob, toate făceam în cuptor. Dar anul trecut zice: Am dărâmat și el zice, acum, anul trecut zic: băbico,  dar dacă te iau eu la mine, faci un cuptor? Dacă aduci ce trebuie, fac un cuptor. Ce bun era. Dar acum, noi prăjim așa, parcă nu are gust. N-are. Cuptoru-i cuptor, și eu am zis la ai mei: hai cumpără șamotă, cărămidă și facem unul mic. Și acolo așa… păi facem.

Și ați făcut?

Eh, am făcut….

Și uite așa, când m-am luat eu cu moșul am construit, că aici erau case vechi, bucătărie ce a rămas, casă am construit, el umbla prin alte sate, cioban era, miner prima dată, la mină a muncit…

Unde la mină a muncit?

La mina Atîn Tepe?

Lângă Stejaru acolo…

Da, lângă Stejaru.

Și pe urmă a lăsat mina… când construiam casa, eu nu pot o femeie așa… am lucrat la CAP, am făcut casă, am avut și oi, măgari prima dată am avut, și acum cal. Pe urmă a cumpărat cal și uite așa. Lucram la CAP-eu. Da, la bucătărie, asta, mi-a plăcut de mică.

Ce feluri se fac, ce se mănâncă, deosebite de altele?

La noi aicea ciorbe, sarmale, tocănițe, tocăniță de miel, cum făceam, cu găluști.

Cum se face?

Deci pui carnea la prăjit, o rumenești, pe urmă ceapă, mă rog, ardei ce pui, și pe urmă bați cât vrei să faci găluștile alea. Două, trei ouă .. și pui astea, ouă, puțină… ori ulei ori untură. Și bați bine, dar nu topită. Să nu fie topită. Bați, bați, bați, bați, și pe urmă când carnea este gata aproape, în zeama aia, cu lingura, puțin, dacă vrei mai mare, pui mai mult, deci punem colțul acesta aici, să nu fie lipită. Și ea crește frumos, așa frumos și așa faci cu găluște. Dar eu fac și cu pasăre tot așa. Acasă, da, așa. Ciorbă la fel. Că mama a fost bucătăreasă. Și ciorbă dacă ai pus prima dată apă, pune sare, și pe urmă începe. Cu Doamne ajută, că trebuie, fără Dumnezeu nu faci nimica. Și așa eu cu harul acesta am… mie tare îmi place bucătăria. [...]

Dar plăcinte se făceau, se fac?

Se face plăcinte, se face.

Ce mai gătiți?

Plăcinte, vărenici.

Ce sunt acelea?

Cu varză, cu brânză… faci cocă, poți să pui în coca aia un ou, pe urmă lași, pe urmă, deci foaia întinzi nu chiar subțire așa, și tai pătrat și lipești, și pui și fierbe, cu smântână ca să fie bună.

Și borș ucrainean cu sfeclă faceți?

Da. Cu sfeclă, da, cu tărâțe. Făceam, făceam înainte, acuma că ăștia nu prea vor, că borșul, că mai bine cu sare de lămâie, că sarea de lămâie nu prea e bună. Nu e bună sarea de lămâie, mai bine pui puțin oțet, dar sare de lămâie nu, că ia stomacul. Nu-i bun.

Cu corcodușe, că aveți multe…

Da, avem în fundul grădinii corcoduși mari, dar uite văd că se usucă și nici un puiet nu putem să scoatem.

….