Interviu Aișe

51 de ani

[Sunt] născută, crescută aici [în Fântâna Mare].

Despre sărbători și tradiții musulmane

Recent am avut Bayram. La sfârșit de Ramadan, cum ar veni Paștele, și ăsta Ramadam Bayram se numește la noi. Îl sărbătorim și noi, ca în fiecare an, ca toți musulmanii.
Se sărbătorește în familie, cei mici se duc la cei mari cu respect: la mamă, la frați, la surori, la mătuși, pe cine ai mai apropiat. După ce se citește, este o slujbă expre pentru ziua de Bayram. Bărbații se duc la geamie, iar femeile se pregătesc acasă și copiii umblă, dacă la noi toată lumea e musulman, la noi așa a rămas tradiția, de când mă știu eu: toată lumea umblă din casă în casă. Toți copiii se adună în față la geamie, își iau câte o sacoșă și fiecare familie dă dulciuri la copii. Fiecare după cum își permite. Câte un pachețel de napolitană, o ciocolată, alții mai mult, alții mai puțin.

*

Hâdârlezul se sărbătorea așa de frumos...
Ne duceam pe vale, unde se cânta, se dansa și, la urmă, se citea și toată lumea se ruga, de exemplu. Este în perioada când ar trebui să fie ploile mai mult, în mai. Se sărbătorește în fiecare an, pe 6 mai. Și toată lumea, cineva care știe sau mai multă lume, trebuie să citească și ceilalți să se roage, să zică amin, ca să plouă, ca să fie bine.
Bărbații nu prea se duc. Femeile și copiii [mergeau] și se strângeau inele. Într-o găletușă pentru băieți și într-o găletușă pentru fete. Eh, chipurile să fie ambianță, să râdem, să glumim. Cine cu cine iese, [urma] să se căsătorească aia doi, dar era o glumă.
Acum văd că nu se mai ține. Nu [se citește] neapărat din Coran, este un verset anume pentru ziua respectivă. Și toată lumea se ducea cu niște dulciuri și fiecare se aduna în familie sau se împărțea și în jur și la... Ne duceam așa la iarbă verde, cântam, dansam, și chiar eu am uitat cum mai erau cântecele alea. Le mai știa mama, dar nu le mai știe nici ea. Erau anumite, turcești. Noi mai cântam și românești, dacă eram la școală și învățam românește, normal că mai cântam și ne jucam pe ce știam noi acolo.
Dar, de câtiva ani, s-a cam dus tradiția. Dacă nu e nici lume, tineretul s-a dus. Uite sunt case goale la rând aici, acolo, acolo și mai sus. Două, trei, patru, cinci, nici nu mai știu să număr câte sunt case goale. Sunt plecați cu familii, cu copii. Sunt plecați din țară.

Despre limba română

Băiatul mai mare când a început clasa întâi știa perfect românește. Am avut grijă să îl învăț românește, fiindcă mie mi-a părut rău că nu știam românește când eram în clasa întâi. Eram copil de clasa a doua a, avem o poezie “bucuros de oaspeți”. Știam ce înseamnă “bucurie”, dar „oaspeți” nu știam și gând îmi ziceam „fir-al al naibii, [..] când o să am și eu copiii mei, o să grijă să îi învăț română”, că în țara asta trăim, trebuie să ne purtăm ca atare.

Despre cum e să trăiești ca etnic turc în România

Noi nu am simțit absolut nicio diferență și nu a fost, chiar dacă trăim în satul ăsta.. în satul ăsta sunt născută, crescută, dar nu asta înseamnă că n-am ieșit și n-am văzut. Am stat și în chirie în Constanța. Am stat doi ani. Noi nu am fost diferențiați absolut de nimic și de nimeni.

Despre relațiile cu români

[Ne înțelegem] foarte bine, v-am zis, eu am plecat în clasa a cincea în Independența, la școală. Eu am avut colegi și colege, foarte bine ne-am înțeles și acum mai țin legătura, pe Facebook, pe net. Colegi, prieteni. Bine, asta depinde și de fiecare om. Dacă știi să lași loc de bună ziua... Chiar alaltăieri am văzut o colegă care stă în Negru Vodă și a venit la mine în vizită.
I: Cum vă simțiti vizavi de apartenența la etnia turcă? E important pentru dumneavoastră?
Asta trebuie să te gândești tu, dacă așa ne-a creat Dumnezeu și ne-a lăsat mai multe nații cu asta trebuie să trăim, să acceptăm, dar e important că ești turc, că ești român, că ai o credință și ..

I: Se mai ține Ramandan în sat?

Da, care poate. Eu, de exemplu, de ce să mint, am probleme cu sănătatea și nu prea țin... țin și eu două-trei zile la început. Ramadanul se ține de dimineața până apune soare.

Despre școala din sat

Atunci, fiecare familie avea câte trei copii. De dimineață, cei care învățau la I-IV era simultan. Deci, clasa întâi cu a treia [avea] un învățător, a doua cu a patra un învățător. Eh, totuși, am reușit, care am vrut, care a avut situație să meargă mai departe, mai era cum mai era.
La Independența erau 10 clase. Și cineva avea unde să își întrețină copilul, că erau și atunci internate, dar știți cum era... lumea la țară nu prea se ducea. Și eu la fel am făcut 10 clase la Independența și..

Despre internatele în care se predă religie

[Fiul meu cel mare] a plecat din clasa a cincea. L-am dat la internat si a învățat la București, sunt internate de-ale noastre, fundații. L-am lăsat acolo vreo trei ani, după aia nu prea mi-a convenit că era prea mult […] învățau și religie.
Înainte, cât a fost ăla mare al meu, se punea foarte mult [accent pe religie]. Câteodată se plângea, „mamă”, zice, „eu nu prea am timp să învăț la lecțiile de la școală”. Pe ăsta mic l-am dat un singur semestru, am văzut că începe să se piardă, l-am luat înapoi că.
Acolo unde este internatul, unde ei mănâncă și dorm, acolo ei fac ore de religie. Numai asta este condiția, să învețe și religie. Bine, asta nu e rău. E religia noastră, este bine, dar în momentul ce eu îmi câștig o pâine în țara asa și trăiesc aici, trebuie să o știu și pe asta. E important și asta pentru noi, eu așa am crezut de cuviință că este.

Despre munca la Coperativa Agricolă de Producție

Atunci era CAP, era de muncă mai pentru toată lumea, erau școlile astea de meserii, profesionale și toată lumea, chiar dacă avea o clasă mai puțin, avea toată lumea de muncă și avea un ban în buzunar. Acum, ia de unde nu-i, și cu facultate...
Am lucrat și eu cât am putut și eu acolo... după aia m-am căsătorit. În ’84 am terminat clasa a zecea, în ’87 m-am căsătorit. Nu mult timp. Mai mergeam așa la ajutat, după aia s-a dat pământuri, am lucrat pământ, soțul era gestionar, eu pe lângă el.
[La CAP lucram] la sapă mai mult. Se ducea toată lumea, mai ales femeile că bărbații, majoritatea mai mult angajați, mecanizatori, pe la sistemul ăsta de irigații, la TCI. Fiecare, totuși, avea unde. Dar acuma, chiar nimic. Nici cu animalele nu mai.. n-ai cum, un litru de lapte, cât e? Îl dă cu un leu, un leu și 50 de bani. Cât dai la animal... și ce profit iei? Mai mult pierzi.

Interviu de: Alexandra Voivozeanu
Pentru claritate, interviul a fost editat minimal.