Interviu Cora Postelnicu

Născută în 1970, în Bucureşti, Cora Giodîc-Postelnicu este absolventă a Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti, la clasa profesorului Mihai Buculei. Artist plastic – sculptor, membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România, Cora Postelnicu realizează, în tehnica papier mâché, obiecte trimidensionale, independente, care îşi spun singure povestea prin dinamica şi cromatica surprinsă în hârtie. În plus, la teatru, prin măiestria de a materializa ideile de scenografie, creează ambianţa necesară pentru ca actorii şi spectatorii să fie induşi, spaţial şi temporal, în coordonatele unei piese de teatru. În acest interviu, Cora Postelnicu ne prezintă care sunt materialele, tehnicile şi resortul interior pentru a crea un cadru sau un personaj de poveste în realitatea de zi cu zi.

Elite Art Gallery (E.A.G.): De ce aţi ales hârtia ca material pentru modelaj şi sculptură şi care sunt caracteristicile acesteia spre deosebire de alte materiale?

Cora Postelnicu (C.P.): Când spui sculptură, te gândeşti la bronz, lemn sau piatră, însă hârtia, cu fragilitatea ei aparentă, poate fi mai rezistentă decât lemnul, pentru că are armătură, iar straturile sunt îmbibate cu cleiuri care îi dau rezistentă. Hârtia e un material foarte cuminte, poţi să-l modelezi prin adăugare, poţi tăia din el – când s-a uscat, până ajungi la forma pe care o vrei. Am început cu hârtia pentru că e un material ieftin pe care poţi exersa fără să suferi dacă trebuie să o arunci, după care m-am îndrăgostit de potenţialul ei nelimitat.

E.A.G.: La vernisajul expoziţiei de sculptură din Galeria Elite Art aţi povestit de stările “alb-negru” şi “color” prin care aţi trecut. Se exprimă aceste stări în sculptură? Cât de importantă este culoarea, dincolo de tehnica, materialul şi textura, pentru a reda caracterele personajelor din hârtie?

C.P.: În sculptură, stările de spirit se exprimă la fel de bine ca în orice fel de artă, căci exteriorizarea stărilor şi a sentimentelor o face orice creator, cu mijloacele pe care le cunoaşte şi le stăpâneşte. Culoarea nu a fost folosită pentru a reda caracterul personajelor, ci personajele au fost create pornind de la hârtia colorată pe care am descoperit-o la începuturile “jocului meu sculptural”. Dacă eşti “construit” din culoare şi ai “respirat” culoare, dacă te-ai “hrănit” cu culoare şi culoare vei fi când te uiţi în oglindă, atunci toată personalitatea îţi este luminoasă şi străluceşti fără să fie asta intenţia, fie că eşti o persoană fie că eşti doar o personificare.

(E.A.G.): Care este tema principală a lucrărilor? Este arta o încercare de a exterioriza partea interioară a artistului şi o autoanaliză?

(C.P.): Tema principală este bucuria, exprimată prin joc, prin zbor, prin plutire, prin balans sau orice altă modalitate prin care poţi trăi viaţa fericit. Dacă eşti mulţumit de tine, de ceea ce faci şi cum faci, dacă încerci să îi faci şi pe alţii bucuroşi lângă tine, dărunindu-le din bucuria ta, ai două posibilităţi: să îi enervezi pe cei care nu vor să fie deranjaţi de nimeni şi de nimic sau să-i molipseşti cu veselia ta. Eu asta-mi doresc, iar dacă v-o venit măcar să zâmbiţi când aţi privit lucrările mele, atunci înseamnă că am reuşit.

(E.A.G.): În legătură cu acest aspect, se spune că omul, în ziua de astăzi, trăieşte foarte mult în exteriorul său şi mai puţin în interior. Înainte de a materializa obiectele artistice, ideea lor se conturează în interior. Se întâmplă însă să fiţi surprinsă de rezultatul materializat în comparaţie cu ideea de la care aţi pornit? Care sunt etapele şi cum se structurează munca şi timpul pentru un obiect artistic, pornind din interior către exterior?

(C.P.): Nu sunt surprinsă de rezultat, căci rezultatul este cel pe care-l doresc, în sensul că materialul îmi permite să lucrez cu el până obţin ceea ce îmi doresc sau să-l modific până îmi place mie. Din interiorul meu… până la exteriorul lui… În realizarea unei sculpturi pornesc de la idee, schiţe, schelete de sârmă, aplicarea primului strat de hârtie, care să fixeze sârma, după care urmează o pauză de uscat hârtia pentru următorul strat, un stadiu de eboşă, o altă pauză de uscat hârtia, un alt strat de hârtie, o nouă pauză necesară uscării, alt strat de hârtie, altă pauză pentru uscare… pus, scos, tăiat, iar pus… o modelare continuă până obţin forma dorită sau până descopăr expresia potrivită… care se continuă cu aplicarea ultimului strat de hârtie colorată, la lucrările colorate, iarăşi, şi iarăşi, şi iarăşi… o pauză de uscare, finalizarea soclului cu semnătura, apoi iar uscare, iar la sfârşit se lăcuieşte pentru a se obţine o suprafaţă uşor de întreţinut.

(E.A.G.): Când şi cum aţi început să realizaţi artă scenică? Dacă aţi putea alege o alternativă la realitate, în scenografia cărei piese de teatru v-aţi integra cel mai bine, cel mai firesc?

(C.P.): La teatru sunt doar executantul decorurilor, nu creatorul lor. Aportul meu este doar măiestria de a face ce-şi imaginează scenograful. Chiar dacă uneori nici el nici eu nu ne cunoaştem calitaţile şi posibilităţile unul altuia, în urma discuţiilor pe care le avem pe baza desenelor sau ideilor, ajungem să colaborăm cu succes.

Nu-mi doresc o alternativă la realitate, căci eu îmi fac realitatea aşa cum îmi doresc, adică sunt mulţumită de ceea ce pot da şi ce pot obţine de la cei din jur.

(E.A.G.): Aţi oscilat între arta ca decor, realizând elemente de scenografie de teatru şi arta ca utilitate, creând abajururi pentru surse de iluminat. Cum s-a realizat această trecere şi cum poate fi pusă în valoare utilitatea artei?

(C.P.): Arta ca utilitate există dintotdeauna de când omul a simţit nevoia frumosului în orice. Utilitatea artei există şi în pictură sau grafică sau sculptură în măsura în care a privi ceva frumos este util sufletului.

(E.A.G.): Ce parere aveţi despre sculptura perisabilă, din gheaţă sau din materiale asemănatoare prin comparaţie cu sculptura în piatră sau metal?

(C.P.): Dacă te poţi bucura privind o sculptură din metal sau piatră care nu este a ta, după care pleci cu sufletul plin, chiar dacă n-ai să o mai vezi vreodată, de ce să nu te bucuri de castelele de nisip pe care marea le va spulbera…

(E.A.G.): Cum aţi caracteriza sculptura românească? Ce părere aveţi despre cultul personalităţii, reprezentat prin statui?

(C.P.): Sculptura românească e ca societatea românească: şi bună şi rea, şi tânară şi bătrană, cu prospeţime sau prăfuială, cu speranţă sau prejudecăţi. Depinde ce-ţi place să priveşti. Fără cultul personalităţii (statui), sculptura veacurilor (fie ea Michelangelo) nu ar fi existat. Timpul va spune care dintre lucrări sunt bune, căci contemporanii vor vedea întotdeauna ceva de cârcotit.

(E.A.G.): Care sunt valorile pe care doriţi să le exprimaţi prin intermediul artei şi care vă sunt sursele de inspiraţie?

(C.P.): Valorile trebuie descoperite de privitor, iar valoarea de colecţionari. Indiferent de ce crede artistul că a exprimat, tot privitorul este cel care dă… verdictul. Iar sursa de inspiraţie este imaginaţia.

(E.A.G.): Mulţumim pentru interviu!