Interviu cu Gheorghe Ștefana, 65 de ani

Realizat și transcris de antropologul Alexandru Iorga
Fântâna mare, Tulcea

Să îmi spuneți, vă rog, vârsta și numele.
Gheorghe Ștefana, 65 de ani, am împlinit în februarie.

Și sunteți de aici?
De aici, da, da, părinții mei tot de aici. Aici m-am născut, am plecat 3 ani din sat și am revenit. Am lucrat și în Tulcea, deci familia, soțul fostul soț lucra în Tulcea, ne-am mutat acolo și după aceea eu am venit singură înapoi acasă. La casa mea.

Și vreți să ne spuneți mai multe despre comunitatea ucrainenilor?
Au rămas puțini, au rămas foarte puțini ucraineni, deci da, dar … pentru că mulți au murit, au murit foarte mulți, foarte mulți care … și noroc cu uniunea ucrainenilor din Tulcea, filiala din Tulcea care ne-a mai resuscitat un pic, să ne aducem aminte de noi, și de acolo a pornit.

Dar când s-a întâmplat?
Asta s-a întâmplat acum 5 ani, 6, cam 6 ani. Deci am avut …, deci cum să vă spun, sunt ucraineni, la început au fost mai receptivi la ce li se spunea, la ce așa… am avut un președinte al uniunii ucrainenilor, filiala Tulcea, din Ucraina, căsătorit… ba nu, soția era din Ucraina, el era din România. Dar nu prea s-a ținut de treabă și oamenii și-au pierdut încrederea în el. Deci aveam, aveam organizație ca lumea, aici în Fântâna Mare, dar după aceea s-au destrămat, au murit mulți, am avut un cor bărbătesc, cântece ucrainene foarte frumos, dar toți bărbații care au fost în cor, toți au murit, așa că în doi ani s-au dus toți.

Asta a fost înainte de 89 sau după?
După, eh, înainte de 89 nici nu îndrăzneai să spui că ești ucrainean.

De ce?
Păi nu, că te lua că ești cu rușii, ești cu nu știu ce, eh… nu spuneau, toată lumea român. Acu, de prin 95, 96 a început să se vorbească ucraineană mai mult, bine că sunt și care vorbesc și așa… spre exemplu, eu … părinții mei au vorbit numai ucraineană. Cu băiatul meu, mama mea și eu, vorbeam numai ucraineană. Și băiatul meu știe și ucraineană cu toate că soțul meu se trage din olteni. Fostul, tatăl băiatului, deci… și băiatul meu știe și ucraineană. Și zice așa de bine îmi prinde că mai știu și o altă limbă că pot să vorbesc … dacă se întâlnește cu cineva de aici din sat, vorbește în ucraineană ca să nu înțeleagă nimeni.

Credeți că Ceaușescu a contribuit mult la pierderea limbii și a comunității?
Da, da, asta consider eu. Așa cred. Pentru că atunci nu prea îți dădea… bine că înainte femeile cântau, când erau CAP-urile, mergeau la sapă, se cânta numai în ucraineană se cânta pe câmp. Și eu eram deja la liceu și trebuia să ne facem zile de practică, dar practică direct la muncă, nu așa… și am prins, am prins, cum cântau, mama mea cânta foarte mult, dar foarte puține cântece mai îmi aduc aminte. Pentru că nu am avut… dacă aveam pe cineva atunci, nici prin cap nu mi-a trecut că se poate forma ceva, se poate forma așa un grup din acesta, că poate mai înregistram, că mama mea a murit acum, na, 5 ani. Și mai înregistram de la ea … și cântece, și tradiții, tradiții mai știu și eu așa, câte puțin, dar cântece puține de tot.

Noi am tot auzit că oameni de aici, băieți erau trimiși la școală. Asta de la bătrâni. La școală de limbă ucraineană.
Da, a fost școală de limbă ucraineană, a fost chiar o mătușă de a mea învățătoare și profesoară de limbă ucraineană. Pentru că așa era școala, școala a fost făcută prin …, prima școală dar cred că o să citiți… de Bunescu sau cum s-a numit, învățător sau preot a fost, nu știu. Deci unde este școala veche, acolo a funcționat .. școala veche, deci cineva care nu avea nici un drept la școala asta, dar a fost, și mulți cred, și eu, că a avut un avocat bun și ne-a luat școala. Școala veche a fost luată de cineva care nu avea nicio treabă pentru că școala nu era făcută de bunicul lui, era făcută de biserică, pământul era al bisericii, și nu avea nici-o problemă cu el și cu asta… acum îmi pare rău, și domnul secretar a participat la asta, pentru că nu s-a prezentat când ne-a chemat în judecată, nu s-a prezentat,…

Și asta recent?
Prin 2002-2003. Deci a fost retrocedată cum se spune. Și nu merita, este un băiat, eu nu zic că nu are dreptul, cu handicap și el a luat-o. Și-a pus geamuri termopan, și-a pus gratii, ce și-a pus acolo. Acolo era, na, puteam să facem ceva. Vrea să locuiască acolo, da. Într-un timp eu mă gândeam să facem un muzeu, ceva cu tradițiile, cum era înainte, cu război de țesut, că țeseam, mai găseam lucruri din astea vechi, pentru copiii ăștia de acum. Un ceva sătesc… dar dacă s-a dat, școala cealaltă nouă care este …, deci acum cu fondurile astea sau nu știu cum a fost, deci nu s-a luat în considerare, școală făcută numai din piatră, am învățat eu 8 clase aici, și s-a făcut o școală nouă din prefabricate, cu plăci din… și cu vată și cu ce minerală sau așa… și zici că e o… da… nu arată a școală sub nicio formă, nu-mi place deloc școala care au făcut-o și școala care era, școala adevărată, s-a spart un zid între două clase care erau și s-a făcut o sală mai mare, acolo se mai fac nunți, se fac botezuri, se fac așa… și îmi pare, rău, tare îmi pare rău că se va distruge totul. Deci nu o să își mai aducă nimeni aminte că acolo a fost școală peste … Dacă s-a făcut cămin acolo, distracție o să fie, nu să fie școală, școală cum era. Și pentru asta îmi pare rău, dar atunci nu știam ce trebuie să fac. M-am implicat foarte mult în asta, am pus foarte mult suflet și mi-ar părea rău să nu reușesc chiar nimic, nimic, să fac … am reușit, cât de puțin, să se scrie despre noi, despre ziua asta a bujorului, care o facem noi, mi-a plăcut prima dată ce s-a scris despre noi, deci despre satul nostru nu s-a prea scris, că nu s-a scris deloc. Așa, ce mai făceau poze și mai puneau pe FB, așa, nu prea eram știuți noi. Că cine vine aici? Că cine face? Sunt multe familii care au plecat, din sat, familii tinere care au plecat…

Dar să revenim un pic la ucrainenii care mergeau la școală…
Da, aveau învățător de limba ucraineană, totul se făcea în limba ucraineană, deci nu… și mama mea avea cărți în limba ucraineană, un fel de abecedar, găseam la ea și citire și matematică și toate în limba ucraineană erau. Că ea ne învăța mult, ne spunea cum învăța, eu de la ea am văzut cărți. Și unele le-am păstrat până încoace. După ce am vândut casa la mama mea, au rămas cărțile acolo, dar nu le mai găsesc. Eu am păstrat mult. Adică îmi plăcea să păstrez. Cărți ucrainene și deci mi-a lăsat mama că mi-a zis: uite aici, ai poezii în limba ucraineană, foarte frumoase. Și le-am lăsat acolo, am vândut casa și nu am mai putut să mai intru.

Și când s-a schimbat?
S-a schimbat … deci nici nu știu să vă spun când s-a schimbat. Deci mama mea este născută în 36 și a făcut 4 clase în ucraineană, deci 4 clase a făcut, deci dacă ea a început la 8 ani școala, nu mai știu și după aceea s-a schimbat în limba română. A venit învățătorul acesta Bunescu și de acolo s-a schimbat, în limba română s-a făcut școala, n-a mai fost învățător de limba ucraineană sau ceva, nu. În schimb, s-a făcut limba rusă, se făcea limba rusă, da, dar ucraineană nu mai. Altceva nu știu ce să vă mai spun.

Cum era când ați mers la școală?
Da, 8 clase am făcut aici și erau și mai mulți copii, nu știu, în limba română am învățat, nu se ținea cont că erai ucrainean, că erai român, că erai țigan, noi țigani nu am avut, nu am avut aici în satul acesta, nu am avut țigani. Dar, nu știu, ca orice copil, eu zic că a fost bine. Învățătoarea mea până în clasa a 4 a era ucraineancă. Dar am învățat în limba română. Pe atunci deja începuse, na, nu mai aveai voie, chiar mătușa mea care a fost învățătoarea de limba ucraineană, ea a făcut școala, din ce îmi povestea, la Sighet. Era o școală normală, cam așa ceva se numea.
Și forma învățători pentru toată țara. Și mai era una la Murighiol, dar nu știu ce s-a întâmplat cu ea. A funcționat o perioadă mai scurtă de timp sau era o școală pregătitoare.
Cred că era pregătitoare, nu știu, asta, știți când ești copil nu prea te interesează, așa ce mi-aduc aminte nu prea… noi am crescut în era asta comunistă, așa câte puțin, puțin, ce mai mi-aduc aminte, ce ascultam de la tatăl meu, ce povesteam, de la bunicul, tatăl lui tatăl meu, care părinții lui au trăit în satul care a fost în partea cealaltă, undeva, cum îi zicem noi, la Ceair, care se chema Techea. Deci asta o știu de la bunicul, era așa povești, pentru noi erau povești.

Acolo la Techea a fost sat turcesc., cum ar veni, vechiul sat turcesc.
Aici este contrazicerea. Se zice că acolo nu a fost sat turcesc. Satul turcesc a fost aici. Și oamenii, din cauza apelor și a inundațiilor s-au retras, după ce au plecat turcii, eu așa știu, după ce au plecat turcii, au venit aici. Dar nu știu sigur să vă spun, nu știu. Deci Techea eu știu că nu este nume turcesc. Baștunar, cum era aici, era nume turcesc. Că așa s-a numit acesta, Bașpunar. Acolo, Techea…

Înseamnă ceva Techea?
Nu știu ce să vă spun că înseamnă. Dacă te duci la Moș Denis, el știe foarte multe de Techea. Ce este, ce înseamnă, el știe multe de Techea. Dar eu prea puține știu, am zis că am să caut și eu ceva de monografia satului, dar nu știu dacă reușesc, să găsesc ceva și dacă mai am timp eu.

Și comunitatea ziceți că a început de prin 95?
Da, da.

Dar în toată țara sau doar în partea asta?
Eu știu că la noi aicea am început să mai, cum să vă spun, să se mai întâlnească ucrainenii între ei. A funcționat o perioadă, pe urmă au mai murit oamenii, s-au mai certat… S-au mai certat, au mai murit, că erau bătrâni care știau foarte multe, multe, dar au murit. Așa îmi pare rău că nu am reușit nimic să fac, să cerem și noi informații despre sat, despre toate astea de la oamenii ăștia care au murit. Tata lu Geta, Getuța, era … și el știa foarte multe, multe, multe știa, na, era bătrân, știa foarte multe despre istoria satului.

Și corul când l-ați pus pe picioare?
Corul l-am pus pe picioare acum 4 ani. De patru ani suntem. Am fost acum 3 ani, noi începusem, acum 3 ani, patru, am fost la Sulina, am fost cu două fete, na, să le zic, două femei, la festivalul Borșului de pește, ne-a chemat tot uniunea ucraineană. Acolo au văzut că dacă le spuneai ceva, cântece ucrainene, eh, dar cum să cânte ucraineană, eh, dar cum, în ce fel? Și când au auzit acolo că se adună ucraineni și erau grupuri, și cântau în ucraineană și așa, le-a plăcut. Eh, hai să facem și noi, eh, am făcut noi, eu și încă două. Eh, hai să vedem de unde mai găsim, că trei nu poți să faci un cor. Dar cum, cum? Am mai convins și am făcut 7. Din care, din 7, suntem 5 ucrainence și două sunt românce, românce. Veronica care e româncă și cântă în ucraineană foarte frumos. Și mai e una mai în vârstă ca mine, care tot româncă și cântă ucraineană. Le place, le place foarte mult. Le place mult de tot.

Și repertoriul cum l-ați făcut?
Repertoriul .. ne-am adus aminte de cântecele, deci un cântec mi-am adus aminte eu cum îl cânta mama mea, iarăși Sofica cu două surori, ce cânta mama lor, ne-am adus aminte iarăși de cântecele care le auzeam noi când eram mici … așa, care cântec cum se cheamă, imnul ucrainenilor …. Acesta-i imul, toată lumea îl știe, pentru că în fiecare zonă se cântă, poate versurile sunt la fel, dar melodiile nu mai sunt la fel. Același cântec. Așa, și am mai luat un cântec, unul singur care l-am luat de pe internet. Și un cântec mai vesel, că aici în sat nu se prea cânta cântece din astea vesele mai așa, se cânta… ori noi nu am apucat să auzim așa cântece, și hai să învățăm și noi un cântec mai vesel. Și am învățat și unul vesel.

Dar de obicei au versuri triste și cu plecare, cu despărțire…
Da, da, avem un vals foarte frumos care le place la toată lumea și pentru ăla suntem foarte aplaudate. Bilicastan?? Tot așa de despărțire, de dragoste, de ceva, e .. acela e frumos și ne … și acela l-am auzit, deci noi l-am auzit cu totul altfel, pe când la noi este vals, acolo un pic mai repede, se cântă un pic altfel. Iarăși, sunt cântece care nu se cântă la fel, deci în toată …, în tot județul Tulcea n-am auzit un cântec care era în fiecare zonă, este aparte melodia, chiar dacă versurile sunt aproape la fel.

Și e diferență și între sate destul de apropiate.
Ah, da, e foarte mare diferență. Foarte mare diferență e. spre exemplu, între noi și Ciucurova. Deci și la Ciucurova sunt ucraineni, câteva familii mai sunt de ucraineni. Acolo chiar e amestecătură de populație. Dar este diferență foarte mare și la cântece și la orice. Am încercat noi să învățăm de la Ciucurova, dar nu se potrivesc cu ale noastre de aici. Era tare frumos înainte, mai ales iarna, foarte frumos era iarna. Se adunau, cântau, se distrau, ce cântece se auzeau, răsuna tot satul acesta. Acum toată lumea e tristă, toată lumea se gândește la ziua de mâine, eh, o să aibă de muncă, nu o să aibă. Nu știu, mie mi se părea că era frumos, nu știu… când eram copii, eram mai mici.

[...]
Dar oamenii se mai țin, se mai consideră ucraineni?
Nu.
Nu, asta spunea și domnul secretar că la recensământul din 2011 mulți…
S-au trecut români.
S-au trecut români.
Da, da, nu, nu se mai… le-a fost frică. Le-a fost frică, una, a zis că cine știe ce se va întâmpla, peste an și nu știu ce, na, au fost mai…, dar nu mi-a plăcut cum s-a făcut recensământul, pentru că cea care a făcut recensământul în special la mine, eu la mine am sesizat, deci la altul nu știu, deci eu am zis să mă treacă ucraineancă, ea mi-a completat datele de naștere și restul nu a completat în fața mea, a completat și am semnat fără să… și m-a trecut româncă și mie îmi pare rău că m-a trecut româncă, de ce, dacă eu ți-am zis să mă treci ucraineancă, de ce m-ai trecut româncă?
…..
Eu i-am spus la domn secretar: domn secretar, nu așa trebuia să se facă.
[...]
….
În ce m-am implicat, astea le duc la capăt. Vreau să le duc la capăt. În ce mă implic, le fac cu plăcere. Nu aștept nici măcar un mulțumesc. Sunt mulțumită sufletește că am căutat să fac ceva. Uite cum am făcut și grupul acesta vocal și cum…, mai ales asta, festivalul bujorului, îs foarte mândră pentru mine, restul nu mă interesează ce crede fiecare, dar am reușit să fac ceva, să scot oamenii ăștia puțin din anonimatul acesta, că așa.. îi spunea, în satul ăsta uitat de Dumnezeu aici între păduri și valea asta, nimeni nu vine, nimeni nu pleacă, de când s-a făcut asfalt au început să mai vină cât de cât…

Dar inițiativa a cui a fost, a dumneavoastră?
Da, da.

Și cine vă mai ajută?
Mă ajută toate fetele, care suntem în grup, și oamenii din sat mă ajută pentru că na, toți așteaptă când e, se apropie luna mai, deja mă întreabă: când, când se ține? Când? C-așa, oamenii nu au timp ca să…, că se țin numai sâmbăta. Și își lasă omul și toată treaba și urcă sus acolo să vadă ce este.

Păi na, este o atracție, este o activitate, este ceva ieșit din rutina locului și atunci se bucură oamenii …
Da, da, se bucură foarte mult, să știți. Și ne ajută foarte mult.

Ați zis că anul acesta au venit foarte mulți din est. Din Deltă și din partea asta…
Da, au fost.

Cum vi s-au părut? Și ei sunt tot ucraineni…
Tot ucraineni, noi ne mai întâlnim așa, când mai mergem la câte o ședință sau știu eu… ne mai întâlnim. Dar lor le place foarte mult aici. Le place cel puțin…, cel puțin cei din Deltă nu se mai satură de miros, la noi…, poiana unde facem noi e plină de cimbrișor, și-n aer, unde s-a călcat și s-a așa…, tot mirosul acela în aer. Așa miros, la ei miroase a pește, și la noi numai, na, miros proaspăt de…

… Asta mă bucur tare mult, că am reușit să fac ceva, indiferent că se mai ivesc discuții între noi, că nu știu ce, dar totul este să iasă bine și să fie oamenii mulțumiți. Nu noi, noi putem să ne certăm, după ce pleacă toți, putem să ne și batem, dar dacă oamenii pleacă mulțumiți de la noi, asta mă bucură cel mai mult. Cel mai mult mă bucură. Și am zis nu mă interesează ce cred alții, mă interesează de mine că sunt mulțumită eu că am reușit ceva. Deci, totuși așa, cu chiu, cu vai, cum se zice, am reușit să fac ceva frumos. Că ei nu sperau să mai ținem, deci al treilea an. Au zis că am făcut o dată și gata. S-a terminat. Ce, mai suntem noi în stare să mai facem? Și uite că am făcut și al treilea și o să facem dacă ne ajută Dumnezeu și suntem sănătoși, să facem și al patrulea an.