Interviu cu Ioana Dascălu

Șapte familii ajung în Alibichioi…
27th August 2019
Interviu cu Tănase Marinescu
28th August 2019

Interviu cu Ioana Dascălu

Interviu cu Ioana Dascălu (doamna Nuți), 63 ani, fostă bibliotecară



Realizat și transcris de antropologul Alexandru Iorga
Izvoarele, județul Tulcea

Cum vă numiți?
Ioana Dascălu

Și ce vârstă aveți?
63

Mulți înainte!
Mulțumesc!

Și v-ați născut aici?
Da, aici m-am născut.

Și părinții dumneavoastră?
Părinții mei tot aici.

Și bunicii?
Și bunicii la fel. Bunica se trage dintr-o familie dintr-un sat apropiat, dar tot greci.

Da?
Da, tot greci. Bunicul a fost o viață întreagă, de la vârsta de 9 ani, dascăl la biserică. Da, și până în ultima clipă a slujit la biserică. A murit la vârsta de 83 de ani. Da, păi să încep cu începutul.

Vă rog!
Comuna datează din 1829, când eram stăpâniți de turci, era războiul ruso-turc și 7 familii…, cum să zic, grecii din partea Salonicului, în timpul războiului, au fugit, au trecut Basarbia, după aceea când s-a potolit războiul, la întoarcere au trecut și prin Dobrogea, au trecut și prin comuna noastră care purta numele de Alibichioi, eram sub stăpânirea turcilor, de aici și prima denumire a satului, Alibichioi, numele… care.., da, era iarna, pe drum una din femei a născut, și cum e tradiția, 40 de zile lăuza să stea pe loc, au rămas aici 40 de zile, bărbații trebuia să își caute de lucru, ca să îngrijească pe ceilalți membri ai familiei, făceau lemn și îl duceau la Tulcea pentru fabricarea bărcilor, câștigau. Boierul Ali Bei le-a dat și pământ ca să lucreze aicea și s-au stabilit aicea, și-au făcut căsuțe și n-au mai plecat. Și de aicea, uitați că am ajuns noi trăind din generație în generație. Limba pe care o vorbește comuna este o limbă veche. Noi ne înțelegem cam vreo 70% cu grecii din Atena, dar sunt Salonicul și… bătrânii în general, noi ne înțelegem foarte bine. Limba veche, da.

Dar avem fete care s-au măritat cu băieți din Grecia că au lucrat acolo și s-au măritat și bunicii lor spun că vorbim exact cum vorbesc bunicii lor. Da.

Da bine, cred că mai sunt cuvinte noi…
Bine, că în limba noastră au fost influențe și de rusă și bulgară… satul apropiat Iulia pe vremuri se numea Cine… denumire turcă, acolo s-au stabilit bulgari și Alba, …Cadâna, tot un nume turcesc, acolo s-au stabilit mai mult turci. Și uite așa din generație în generație s-au înmulțit și … Bine, acum tineretul, ca să le fie copiilor mai ușor la școală, au vorbit în familie limba română și păcat că nu vorbesc limba greacă.

Deloc?
Cu copiii, cu copiii, o să uite limba

Nici copiii nu o să ducă mai departe limba
Păi absolut nu o să o ducă, dacă nu se vorbește în familie cu ei limba greacă. Așa, ce prind ei… s-a încercat să se facă limba greacă la școală, dar văd că s-a renunțat. Au venit profesori din Grecia să învețe limba greacă pură de acolo. Da, și tradiții se mai păstrează, tradiții, dar să fie cineva care să-i stimuleze, să le dea un impuls, și să se povestească și celor mici despre tradiții că se uită dacă nu se povestesc și nu se țin și nu participi, cred că o să se piardă cu timpul.

Și în momentul de față…?
În momentul de față, cât am fost în bibliotecă m-am ocupat foarte mult și țin să nu se piardă tradițiile și am să încep din ianuarie și până așa... Pe 5 ianuarie se face aghiasma mare, la biserică, pe 6 ianuarie este Sf. Iordan și Boboteaza. Aici comuna organizează botezul cailor și după slujba de aghiazmă la biserică, preotul iese aici în fața Căminului Cultural unde îl așteaptă flăcăii călare pe cai, să își boteze caii, să fie sănătoși și să poată munci… să muncească pe câmp. După sfințirea cailor, după botezul cailor, primăria întotdeauna organizează concursul „Coșia cailor”. Se premiază calul care ajunge pe primul.. la traseul stabilit din timp, cel mai frumos cal, cel mai îngrijit. Pe 7 ianuarie este Sf. Ion. Și aici sunt obiceiuri foarte frumoase de Sf. Iordan pe stil nou, pe stil vechi este Crăciunul, pe stil vechi. Sunt două… și două biserici, una e pe stil vechi și una pe stil nou. În seara de 6 ianuarie spre 7 ianuarie avem un grup de colindători care se cheamă Drăgomanul, drăgomanul fiind șeful grupului și pleacă în sat până dimineața în zori și colindă. Au cântece specifice pentru Iisus Hristos, pentru nașterea lui Hristos și cântece specifice pentru familiile unde au fete de măritat și cântece specifice pentru băieți care sunt necăsătoriți. Tot în această seară acest grup udă mirii care au făcut nuntă și nu au apucat un Sfântul Iordan. De exemplu, dacă a trecut Sf. Iordan și a făcut nuntă, următorul Sf. Iordan îl udă. Există și un ritual, el se ascunde, fuge, să nu îl prindă, eh, și când îl prind îl duc… pe vremuri erau la fântâni cu cumpăna erau uluci unde se adăpau caii, eh și acolo îl băgau și îl udau. Și-l duceau cântând acasă unde erau așteptați de soție, se punea masă, se cânta, se petrecea

Câte cazuri de pneumonie au fost?
Uitați că nu au fost… și încă au fost ciuciulete duși acasă.
Bine se așteaptă să li se întâmple…
Sunt pregătiți. Deci se face o mică petrecere când îl duc acasă, băieții care l-au udat sunt cadorisiți cu un prosop, se cântă, se pune masa, mănâncă și pleacă după aceea. A doua zi de Sf. Ion are loc udatul mireselor. Miresele sunt udate de nașa de cununie și nașa se duce cu câteva femei îmbrăcate în costum, uitați acolo e o poză…costum tradițional grecesc. Și aici nașa se duce la fina acasă, la fel, se ascunde, trebuie căutată, trebuie așa, ea este pregătită din timp cu smoc de busuioc, cu ață roșie și cu câte un bănuț, busuiocul este de dragoste, de așa… bănuțul de noroc, spor în casă, și la toate femeile le pune la cap unde este floarea, le pune smocul acela de busuioc. Se pune la fel masă, se petrece câteva ore, după care se întâlnesc la hora satului. Și aici în centru, în fața căminului cultural, pe vremuri nu aveai loc să arunci un bănuț. Așa multă lume și se făceau 5-6 hore, frumos, frumos era. Dar s-a împuținat. Tineretul a plecat la muncă, au rămas mai mult bătrâni în sat. Dar de sărbători ne adunăm.

Unde au plecat la muncă? În Grecia, peste tot, în Germania, în Italia, în Spania, unde găsesc de lucru. Imediat după ce s-au deschis granițele, am avut două firme care veneau cu autocarul în Izvoarele, și luau, îi duceau și ofereau loc de muncă.

Și după criză au început să se întoarcă?
După ce s-au cam stricat treburile în Grecia, au plecat în altă parte unde se câștiga mai bine. Dar în primii ani după revoluție au câștigat foarte bine.
Da, după Sf. Ion, vine Paștele. De Sf. Lazăr, se organizează Lăzărelul, un alt obicei. Grupuri de 8-10 fete îmbrăcate în costum popular se duc și… tot un fel de colind, este de Paște, cu învierea Domnului și, cum să zic, reînvierea naturii. se duc pe la fiecare gospodar în parte, le colindă, iar fata care conduce acest grup se numește Buianciu. La mijlocul dansului poartă o batistă brodată din pânză de casă pe care i-o pune pe femei, gospodinei unde se cântă, pe umăr, se pune un bănuț în acea batistă, li se dă ouă și făină, ouă să pregătească cozonaci pentru Paști, iar făina tot pentru cozonaci. Iar ciurul în care i-a fost dată făina de către conducătorul formației, de către Buianciu, se rostogolește în curte. Dacă ciurul pică cu gura în sus, acel an va fi bogat pentru acea familie. Dacă pică cu gura în jos, o să fie mai prost, iar pe cap, nici așa, nici așa. Se urează sărbători fericite la plecare și gospodina le zice: Vă așteptăm și la anul! Și pleacă.

Am ajuns de Sf. Gheorghe, pe 23 aprilie, dar se organizează de fapt pe stil vechi, pe 6 mai întotdeauna, e un obicei gastronomic, Curbam e o denumire turcească și aici se face un miel umplut de fapt cu măruntaie și pe vremuri, cu bulgur, un grâu decorticat și pisat. Da, și e un ritual și aici pentru sacrificarea mielului. Până să îl sacrifice, numai berbecuț se sacrifică, se aprinde o lumânare care se aprinde de coarne, îi dă puțină sare și apă să bea, tămâie, și urează că la anul să fim sănătoși, să tăiem un berbecuț și mai frumos. Da, se taie undeva la rădăcina copacului considerând că sângele ... Curbanul acesta e dedicat Sf. Gheroghe, sângele să nu fie călcat de nimeni. Se îngroapă după ce s-a scurs sângele, acel sânge la rădăcina copacului, după care are loc pregătirea mielului. Din măruntaie se curăță, se fierb, se toacă mărunt, cu multă verdeață, și apă cu leuștean, cu măslinuțe înăuntru, cu ciupercuțe, se călesc și cu ceapă verde, și această compoziție se bagă în burta mielului, se coase, se pune într-o cratiță cu partea inimii în sus, și capul este așa, piciorușul din stânga este pus peste cap, iar pe cap se pune acea prapură, grăsimea aceea. De ce se pune această prapură? Ca fetele, domnișoarele să aibă puțină rușine. S-a pierdut. Se adună mai multe familii când se arde cuptorul, cuptorul acela de pâine, mare, și se arde cuptorul două ore cu lemne, se lasă jarul înăuntru și se pun crătițele învelite cu staniol. Pe vremuri se făcea o turtă cu făină și cu tărâță și se punea deasupra să nu se ardă. Se lipea gura cuptorului și se ținea la cuptor 3 ore, după care se scotea, se chemau familiile care a dus la cuptor crătițele, și tradiția o țineam, Dumnezeu s-o ierte mama, de când trăia bunicul, tot timpul se făceau la noi aicea. Și cine vrea, cheamă preotul și sfințește curbanul, se împarte și după aceea se așează și ei și fiecare familie își ia cratițele cu mâncare, se cântă Hristos a înviat! Întotdeauna Sf. Gheroghe e pe vechi, cade după Paște. Și cam astea ar fi obiceiurile de peste an.

Și vara, la Sf. Mărie?
Sf. Marie, doar cine a ales sfântul casei fac tot așa un curbam, dar dacă e un sfânt când mieii deja se trec se taie cocoș.

Ați zis de sfântul casei. Cum…?
Sfântul casei se alege la cununie, când te duci la biserică și te cununi, preotul te întreabă: ce sfânt vă alegeți al casei? Și îți alegi.

La fiecare cum vrea?
După fiecare cum vrea. Dacă unul din cei doi căsătoriți poartă un nume sfânt, obligatoriu și-aleg…, pentru că pe soțul meu îl cheamă Panghia, Panait pe așa…, am ales Sf. Marie. Puteam să alegem și Sf. Ion că eu sunt Ioana, dar prioritate avea soțul.

Treaba asta se păstrează și la numele copiilor?
Numele copiilor de obicei, cel puțin la noi aici, trebuia neapărat dacă era băiat să poarte numele socrului. Eu port numele bunicii. Dacă era fată, numele soacrei. Și dacă mai urma altul, numele din partea fetei, al tatălui sau al mamei. Nu la nași, deci părinții erau respectați. Și numele bunicului sau bunicii așa cum a fost el sau… Da, acum ani încoace, doar dacă te chema Lefterică Laurențiu, dacă te chema nu știu cum, Maria Mariana, da…

Dar în trecut, când au ajuns aici turcii erau deja aici, adică era un sat turcesc.
Da, da, pentru că pământul era al boierului Ali bei și după aceea, când s-au retras, când au plecat și au rămas grecii, da.

Și turci nu au mai rămas deloc.
Ba da, au rămas câteva familii. Și bulgari, pentru că noi avem bătrâne care, pe vremea aia erau fete care s-au căsătorit cu bulgari, au plecat în Bulgaria, chiar sora unei mătușe de-ale mele, căsătorită cu un bulgar și când s-au retras, și-a luat și soția. De-asta au venit și acuma pensiile copiilor care au venit în România, n-au pensii de la bulgari? Și la noi sunt cazuri. Care ia pensii, au fost despăgubiți , li s-a confiscat casele în Bulgaria și au fost izgoniți, acum le-au dat.., le-au despăgubit, da. Au avut pământ, au avut case.

Au fost despăgubiți de statul român?
Da, de statul român, cred. Banii au venit prin bănci. Nu știu procedura. Și pe vremuri, de mult, de mult, se respecta…, fetele se căsătoreau cu băieți din localitate.

Asta vroiam să vă întreb. Cum se căsătoreau tinerii pe vremea aia?
Întotdeauna se organiza hora. Deci în fiecare duminică se organiza horă, fetele erau însoțite de mame, băieții nu. Și la horă ce se mai întâlneau. Că se întorceau de la horă, că nu aveau voie, să nu apună soarele. Să ajungă acasă.

Dacă se căsătoreau din același sat, înseamnă că era un sat mare.
Era un sat mare. Și erau băieți care luau fete din alt sat?
Mai încoace, familiile au acceptat și căsătoriile din altă parte.

Dar se țineau să fie greci?
Nu, nu, la început da, dar după aceea nu. Nu s-a mai ținut.
Pentru că nu plecau, principala ocupație era creșterea animalelor, creșterea oilor, creșterea animalelor, cu asta s-a ocupat. Și făceau și copii mulți. Părinții mei, tata, erau 8 frați și majoritatea aveau așa copii mulți pe care îi foloseau la muncile agricole. Și credința era, cum să zic, erau credincioși, se duceau la biserică, cu mic cu mare, biserica era plină.

Dar de ce sunt două biserici?
Pentru că o parte din sat țin pe stil vechi sărbătorile pe stil vechi și o parte pe stil nou. Cea din partea cealaltă este pe stil vechi, construită mai încoace în anii 80, iar asta e biserica veche. Era o bisericuță la început din lemn, micuță, unde se țineau slujbe, și mai târziu prin contribuția credincioșilor s-a făcut această biserică.

Ce s-a întâmplat de a rămas și pe vechi și pe nou? La început toți țineau pe stil vechi. După aceea, cu comunismul, s-a făcut biserica pe stil nou. Sărbătorile pe stil nou.

Asta în 60?
Mai înainte. Prin 50 și…
Știam o poveste că tinerii din familii plecau la muncă și când aveau concediu era o problemă că dacă familia acasă ținea pe vechi lor le trecea concediu și nu mai puteau să ajungă la familie. Și așa toată lumea s-a trecut pe stil nou.
Această biserică pe stil nou a pornit-o tot un gospodar al satului. Și tot așa, cu contribuția oamenilor, s-a ridicat încet încet. A vrut să facă o biserică și a făcut-o. Adică pornirea era mai greu. Proiectul și toate cele. După aceea lumea a contribuit. Au mai fost și în alte părți, au cerut ajutorul, s-au adunat. Este bine că lumea mai are un pic de credință. Și până la urmă credința va învinge. Fără ajutorul lui Dumnezeu nu poți face nimic.

Și acum din ce trăiesc, ce muncesc acum?
Bătrânii care au muncit în agricultură au ieșit la pensie, au fost, cum să zic, după revoluție li s-a dat pământul părinților și fiecare cu bruma de pământ pe care o are, se întreține. Iar tineretul care are serviciu, cine nu, au cumpărat animale și mulți avem care s-au organizat și au făcut o asociație de crescători de animale. Că acum se fac proiecte, se dau bani de la UE și asta e. O parte au plecat și cei care au rămas cresc animale.

Asta-i mare lucru, că se asociază..
Da. Și fac proiecte, tineretul toată lumea, părinții le-au dat câte un hectar, două, și fac proiecte. Că pun pepeni, căpșuni, dovlecei, castraveți. Că, cum să zic, interesul e să pună, să producă. [...]Trebuie să ie utilaje din banii care ți-i dă UE, să îi folosești în agricultură.

Aveți vreun ajutor din partea grecilor, a bisericii?
Da. De când au început tineretul să iasă, să meargă la lucru, să ia contact cu grecii, au ajuns la ambasadă, au povestit despre comunitate, am primit multe delegații, am primit și pe prim-ministru musafir, în comună. Și au ajutat, la biserică au dat pentru acoperiș, acum ultima dată tot așa a fost o delegație de greci, au venit și au spus să se facă… și un preot cum este Preaînaltul Daniel al nostru a venit din Grecia, Înaltul.. nu știu, gradele cum sunt acolo, și a spus , că eram și eu la biserică, i-a spus preotului: vă faceți socotelile, vă faceți cam cât vă trebuie să se repare și să faceți o trapeză la biserică, să faceți o cameră mortuară, și noi venim și ajutăm. Avem și o fată care este căsătorită cu un profesor grec, și are și o funcție în ministerul lor pe acolo și ajută.

Dar greci din Grecia care s-au mutat aici sunt?
Da, fetele din Izvoarele de aicea, și-au făcut casă în Tulcea, dar mai pleacă și în Grecia. Da, și avem și noi fete care, chiar fata unei vecine e căsătorită cu un grec. Au plecat de la 18 ani. Și acolo traiul era mai bun, se câștiga bani mai ușor.

Și slujbele se țin în română?
În română, da. A fost, când a venit Înaltul de la Grecia, a făcut toată slujba în limba greacă. Când se mai folosește limba greacă? În ce conjuncturi? Păi noi în familie vorbim…, bine că și eu am vorbit cu fetele mele limba română ca să le vină mai ușor. Înțeleg, nu vorbesc, dar înțeleg. Oamenii din sat vorbesc în familie limba greacă. Cei care au lucrat 10-20 de ani în Grecia și au venit de-acolo vorbesc cu copiii lor limba de-acolo, limba lor. Deci nu o să se piardă limba până la urmă. Nu. Eu încerc să învăț nepoții câteva cuvinte și le zic: învățați acum că după aceea când plecați nu o să aveți timp. Cel mai mare nepot are 17 ani, unul de 13, unul de 11, trei băieți. Alea două sunt fetele mele. Și ele au rămas în sat sau au plecat? Fata, una din ele este învățătoare aici la școală, dar locuiește la Nalbant, la comuna…, dar de două luni stau la mine că și-au băgat renovare la apartament și s-au mutat aici. Iar cea mică, care are 36 de ani, lucrează la IDM, la Tulcea, inspector IDM. Și stă în Tulcea. Mergeți des în Grecia? Nu am mers niciodată. Cu toate că m-am ocupat și de o firmă grecească și mă rugau: haideți, doamnă…, nu am plecat pentru că mie mi se face rău pe drum. Greu suport și … drum lung. Și n-am fost.