Interviu Daria

30 de ani

 

[Am stat în Sarichioi] până .. 10 clase după aia m-am măritat. E [un sat] mult mai mare [decât Mahmudia]. Și acolo găsești mai mulți ruși lipoveni, ici-colo câte un român. Eu când m-am măritat tata îmi zice „ce ți-ai luat cajan, cajan ți-a trebuit”. Adică, român. Bine, mai sunt care și-au luat acum mai încoa români, dar în general... 

 

Despre lejancă – sobă care are un spațiu orizontal pe care te poți întinde și un cuptor

 

[…] Aici este lejanca. Pui două perne și când te întinzi, ea e caldă, e încinsă, noi dormim pe ea. Ieși de la baie pe ăsta fierbinte. Stai nu te dezbraci, ca un bebeluș, ca să își facă ea efectul. Și stai. Și aici, tot cu lut așa, am vrut. Al meu zice: “ocupă spațiu”. “Lasă să ocupe spațiul că să îmi fie mie cald”. Deci facem foc, facem mâncare acolo, facem de toate. Deci, cât merge plita îți încălzești și apă, îți faci și mâncare.

 

Cristi, când ieșim de la baie: „mamă, eu mă pun lângă tine. Deci, când ieșim de la baie noi ne batem pe lejancă”. El se pune într-un colț, eu mă pun aici. Aruncăm plapuma peste noi, un ceai fierbinte. Dormi zici că ți s-a luat de inimă. 

 

Și când venea [soțul] de la stuf că el, până încoa, v-am zis că am venit cu stuf și tăia stuf pe timpul iernii. Și când vine, vă dați seama: frig înghețat, cu picioarele ude, o baie încinsă pe lejancă. A doua zi: „băi, să știi că aveai dreptate”. [...]

 

I: Mă întreb pentru tine ce înseamnă să fii lipoveancă?

 

Nu știu, cred că ceea ce mă reprezintă. Adică, asta sunt eu. [...]

 

E acel ceva, o ai în sânge. Ca și cum vine cineva și zice: “de ce nu ești moldoveancă și ești româncă?”. Adică, cum mi-am luat lejanca cu mine, pot să mut și în America, tot lejancă îmi fac că asta îmi place, asta mă reprezintă. Mâncărurile la fel, îți aduci aminte de copilărie, îți aduci aminte de părinți de gustul ăla cum era o dată. De exemplu, și ciorba de pește: unii o fac cum era originală: mai multe sortimente de pește, cartofi, ceapă, [indistinct], verdeață și gata. Dar ia mergeți în baltă să vedeți [că] și lipovenii pun smântână, pun orez. Se schimbă și gustul, și aspectul. Dacă sunt atâtea sortimente de pește, pui mai multe sortimente să iasă, dacă pui decât un singur fel, vă dați seama că nu iese.

 

Ia pune o bucățică de crap, o bucățică de șalău, o bucățică de somn, o bucățică de știucă. Ia pune cartofi, cum tata punea. Ceapă, nu cum taie ăștia mărunt. Eu n-am văzut la tata să taie. Întreagă și în patru o crestezi. Când o scoți, o mănânci așa cu oțet. Păi, te lingi pe degete. Lasă ciorba cum era de pește așa cum e: autentică. Acum fiecare face cum vrea, cum îi place, cum dorește. 

 

Despre feluri de mâncare tradiționale pe care le gătește

 

Uite, de exemplu, scrumbie marinată am făcut cu ceapă. Turte, am făcut ieri. De exemplu, mama nouă ne făcea acasă orez cu varză, deci e delicios. Spune cuiva orez cu varză! O să zică: “dar ce îmi dai lături?” Sau pește prăjit cu orez. Prăjești peștele, faci prăjeala și umpli cu orez și după aia pui peștele. Noi mâncam la mama, eu mai fac acasă.

 

Dar eu una nu vreau pește. Când fac plachie cu mămăligă nu mănânc decât zeama și mămăliga peștele îl mănâncă soțul. Am mâncat toată copilăria mea, deci îmi place să  mănânc, dar să gust, nu să mă satur. Atâția ani, deci m-am săturat până peste cap, mama din pește prăjit nu  ne scotea. Pește prăjit, ciorbă de pește, chiftele de pește, plachie, deci numai pește, numai pește, non-stop, non-stop.

 

I: Ce crezi, copiii tăi o să se mai considere lipoveni?

 

Și, și. De exemplu, copilul înțelege [limba] dar nu vorbește. În schimb, muzică rusească ascultă. Dacă îi iau acuma telefonul și alarma îi sună în rusă, deci melodii rusești. [Îmi zice]: “mama îți pun melodia aia care îți place ție”, dar, de fapt, el și-o pune să asculte. Ca și cum nu vrea să zică că mie îmi place așa. Îi zic: „opa, Cristi, te-ai dat pe lipovenește”, „da, mama, dar ce eu nu sunt lipovean?” Adică, cred că o să păstreze, dar mai târziu, acum nu-și dă seama, acum i se pare o joacă. De exemplu, baia îi place din start, pe lejancă ne batem, peștele, la fel, îi place, muzica o ascultă și el, că și el a fost în corul comunității. A cântat o perioadă.

 

I: Cu românii din sat cum vă înțelegeți?

 

Noi ne înțelegem bine, mai sunt ici-colo mai așa. De exemplu, […] la muncă: “ah, păi lipovenii”. Sunt bătrânele care vin și nu știu în română toate produsele. Deci nu știu chiar totul să zică, care sunt numai bătrâni, vin și spun docea dă-mi un [cuvânt în rusă]. Normal că nu o să îi răspund în română, tot în rusă îi zic. Vine [...] zice: „dar vorbiți țigănească, că nu știu ce”. Și ce să-i zic la femeia aia? Îi zic în română, dacă ea nu pricepe.

 

Sau dacă te duci în altă casă și, din obișnuită, [spui în rusă]: “băi, adu-mi aia” sau „aoleu, am uitat să cumpăr aia”. Și zice: “aoleu, păi voi vorbiți de mine”. Cred că obișnuința, că dacă ai ceva de zis, spune omului în față, bă asta e neagră, neagră e.

 

Dar, în rest, n-ai treabă, fiecare își vede de treaba lui, de familia lui. 

 

Despre cum s-a atașat de cântecele lipovenești, despre lipoveni vs. români

 

[Am fost de la Sarichioi la Tulcea] și înapoi ce să vezi, microbuz nu mai era, cum era odată. Hai de la Tulcea pe jos până în Sarichioi am mers. Ce să facem? Dă-i și cântă și cântă. Așa de tare mi-a plăcut, deci, când cântam, zici că eu mă vedeam în poveste aia, așa de tare mi-a plăcut.

 

Și oricum lipovenii îs mai harnici și românii de acum s-au obișnuit, cum dă de greu: “aoleu, mă doare spatele”. Românii când dau de greu nu mai pot și gata. Dar la noi, poți nu poți, mai te speli cu o cană rece pe față și gata ai plecat. Adică trebuie să faci, trebuie să reușești cumva.

 

Despre vizitele altor lipoveni în Mahmudia

 

[…] De exemplu, și la noi la comunitate, nu numai noi venim. Adică, vine cineva, de la Sarichioi, de oriunde, și spune: “eu sunt lipovean, nu am unde să dorm”. Și se duce  la comunitate și poate să doarmă acolo. De aia, sunt acolo două camere.

 

 

Despre limba rusă

 

I: Te simti atasata de limba rusă?

Îmi și place. Și cu frate-miu când vorbesc îi zic “du-te, du-te udă în grădină”, dar în rusește. 

I: Aici ai cu cine să vorbești lipovenește? 

Mătușa lipoveancă, mătușa lipoveancă, vecina lipoveancă, pe partea aialaltă lipoveni, deci decât aici [vecinii nu sunt lipoveni].

 

Despre hainele cu care se merge la Biserică

 

Femeile necăsătorite la Biserică o să le vedeți cu fundă, femeile căsătorite au chicică, împletești părul și după îți pui baticul. Dar necăsătorite părul împletit și fundă, cu batic. La Biserică nu te duci fără batic. Deci, nu există copil cât de mic, nu există să te duci fără batic. La Sarichoi, dacă mă duc cu părul în vânt, o să zică “dar tu femeie căsătărită cu părul unde ți-e baticul?” Și pe stradă. E mai strict, aici e mai modern.

 

Ocupații: despre muncă în copilărie și adolescență

 

Eu una, v-am zis, la pește non-stop. De mică, am tras cot la cot cu taică-miu la rame, nu a contat că sunt femeile. Până în clasa a zecea, până m-am măritat. Nu a fost că e fată, stai acasă.. trebuia să fac și mâncare, trebuia să spăl, trebuia să fac toate. Deci, la pește non stop. Și, când mai prindeam, la noi la Sarichioi era agricultură, cu ceapă, cu morcovi, cu păstârnac. Dar mai mult pe baltă cu taică-meu, cot la cot cu el trăgeam. Niște rame, ai de capul meu, nici nu vreau să mă gândesc. Eram așa de slabă, dar trebuia să trag la rame, că altfel ce făceai, ce mâncai. 

 

Mergeam pe Lacul Razim, până la Popina și înapoi - băgam secile la copci, cu căruța, cu sania, tăiat stuf. Că tata nu îi ajungea ăsta de la Sarichioi, voia de la Popina stuf. Când ne-a prins o zăpadă, mă rugam la Dumnezeu să ajung. Deci, mergeam zi și noapte și nu mai vedeam nimic, deci numai zăpadă, pur și simplu numai zăpadă. Și bătea un vânt de ți se uscau și buzele și, nu știu, mi s-a părut infernal. Deci, nu mai puteam cât trăgeam la sania aia plină și cu stuf, și cu pește, și cu scule. Nu mai dovedeam să mai ajung. Am avut așa o viața puțin mai grea față de alții. De aia vă zic am mâncat la pește ca pelicanul.

 

Interviu de Alexandra Voivozeanu

Pentru claritate, interviul a fost editat.