Interviu de grup la comunitatea lipovenilor din Mahmudia

Despre lipovenii din Mahmudia

Călin Ivanov [președintele comunității]: La ultimul recensământ erau 357 [de lipoveni în Mahmudia]. Înainte erau 700 și ceva și a ajuns la jumătate. Deci, în 10 ani, jumătate nu mai sunt. Deci, ori n-au mai recunoscut, ori au mai murit, ori au plecat peste hotare. Chestia asta se vede și în Biserică la sărbătorile mari, că e Paște, e Crăciun, toți merg la Biserică, înainte nu încăpeam acum...

Despre religie, cultură și limbă

CI: Practic, noi ca lipoveni, ce ne-a ținut pe noi, [este] credința. N-am vrut să schimbăm credința, cultura noastră și limba. Acum dintre astea trei, cam două jumate au mai rămas. Credința - că mergem la Biserică, cultura - că o știm, ne place să cântăm, știm ce se întâmplă pe ici, pe colo. Cu limba, deja e în decădere - sunt căsătorii mixte, sunt plecați în altă parte, chiar copiii deja nu mai vorbesc.. chiar dacă vorbesc românește și înțeleg rusește, dar n-au cum să vorbeacă [rusește]. De când am intrat în Europa vor să fie europeni.

Vor engleză mai mult. E, treaba lor, cu toate că nu-și dau seama ce potențial mare [are limba rusă]. De exemplu, sunt mulți profesori de limba rusă, copii care au terminat mai multe clase de limba rusă. Au terminat și facultatea sau liceul, sunt traducători de limba rusă. Și e nevoie. Și scot bani buni de tot. Cred că toți stiu acum franceză sau germană, dar rusă mai greu.

[...]

CI: Adevărul e că Biserica ne-a ajutat pe noi lipovenii, pentru că eram credincioși, cel puțin părinții, bunicii noștri, străbunicii erau foarte credincioși. Noi am mai prins comunismul ăsta care ne-a păcălit că nu e Dumnezeu, așa am crescut generația respectivă.
În Biserică se vorbea numai rusește și se slujește în slavonă. Ne întâlneam toți, vorbeam numai rusește, pe când alte nații, cum ar fi turcii, ei nu aveau geamii, nu aveau unde să se mai întâlească, ucrainienii n-au biserica lor, nu mai vorbeau între ei chiar așa, bulgarii n-aveau biserică, au uitat bulgărește.
Deci, pe noi Biserica ne-a salvat... […] Te întâlnești acolo, vorbești pe limba ta. Duminică de duminică sau sărbătoare de sărbătoare te întâlnești și vorbești.
I: Spuneați că e încă strânsă legătura cu Biserica. Se merge des la Biserică?
CI: Problema e că a început turismul la noi. Și în turism trebuie să fii sâmbătă, duminică la serviciu și atunci cam sari peste Biserică, că asta e, omul trebuie să și muncească[…].
I: Eram curioasă de ce sunt două biserici lipovenești în sat?
CI: Ei au plecat, dar nu aveam mitropolit, deci un șef, care poate să pună preoți. Nu are voie preot pe preot să pună. Și neavând și unul mare, o parte din rușii lipoveni au hotărât să ia un episcop, Ambrozie îl chema, era grec. El a zis că îi place religia noastră lipovenească, că erau foarte credincioși oamenii. Din cauza religiei au plecat de acolo, au lăsat țara, au lăsat casa, cu bărci, fiecare a plecat cu ce a putut și el a zis: „eu vă ajut, e o să fiu mitropolitul vostru”.
Acum, să spunem că o parte au fost de acord, o parte nu. Nu domnule, noi nu avem popă, slujim așa, se poate și fără popă. Deci, aceleași obiceiuri, aceleași slujbe, numai că la ei nu erau cununați, nu erau botezați copiii și, la înmormântare, nu erau însoțiți de preot, pentru că nu aveau. De atunci a trecut foarte mult timp până la Revoluție. După Revoluție, au venit de la ruși și le-au pus și lor preoți. Au început, după aceea, fiecare să se boteze, să facă cununie chiar dacă trăiau de atâția ani...
Cu vreo cinci ani în urmă, au făcut un sobor, s-au întâlnit preoții la Tulcea, avem o mică mitropolie la Tulcea și preoții din partea bisericii care era cu popă și preoții de la biserica fără popă au discutat. Plus, un mitropolit de la ruși. Și doi preoți, preotul Simion din Mahmudia și preotul Trofin din Slava Cercheză, n-au fost de acord ca să ne unim.
Practic, am plecat ruși de acolo și aici ne-am împărțit. Unul din mitropoliți care a fost acolo a dat o scrisoare: “când va fi vreme prielnică, vă adunați toți, vă uniți, să fiți așa cum ați fost în Rusia”. Deci, din cauză că n-au fost de acord în unanimitate să ne unim nu s-a mai... Și acum cei care n-au fost de acord, sunt de acord și caută să facă o discuție, să ne unim, să fim toți așa cum trebuia să fim.

Despre relațiile cu românii

CI: N-aveam scandaluri. Fiecare cu obiceiurile lui. Ne salutam toți, nu erau probleme. Dobrogea e cea mai amestecată cu etnii și ne-am împăcat atât de bine toți. Nu numai aici, și în altă parte. Așa, se mai ia la sfadă, chiar doi vecini, ca și doi frați, dar nu neapărat... asta sunt așa întâmplătoare, te cerți pentru ceva, nu neapărat pentru etnii. [...]
Și acum, dacă e o sărbătoare la români, noi căutăm să nu facem zgomot. Nu face zgomot, nu ne apucăm să muncim, nimic. [...]
Altcineva: Eu dacă am.. copilul meu e mare. Era Crăciunul pe nou. Cum să-i spun că nu vine Moș Crăciun? Că toți colegii ei primeau cadouri... și atunci bunicii îi dădeau pe vechi, cum era tradiția la noi și mama dădea pe nou, că vine Moș Crăciun și ea se bucura ca toți colegii...
Cum să îi explici unui copil „de ce nu vine la tine”. Și am zis să primească și pe nou și pe vechi. Merge la bunici pe nou să colinde românește și pe vechi rusește. Zice: „te colind”. Păi, zic la copilul meu „nu colinda, că-i pe nou?!”.

Despre limba rusă

CI: Noi știm rusa foarte veche. Mereu apar cuvinte noi, în orice limbă. Școala de limba rusă există și acum în localitățile foarte mari Sarichioi, Jurilovca, Tulcea, localitățile foarte mari - majoritar lipoveni acolo. Fac facultate la Moscova gratuit, li se oferă loc de muncă.
I: Și, atunci, mulți pleacă...
CI: Mulți pleacă, dacă părinții n-au bani să-i țină la facultate. Unii rămân acolo. Alții se întorc aici și devin traducători. Își fac societăți. Bine, n-au plecat mulți, dar sunt care au plecat. Dacă fac 100 de inși limba rusă, numai 10 pleacă, restul preferă să rămână aici.

Despre sărbători religioase și tradiții ale lipovenilor

CI: Sunt sărbători specifice care s-au întâmplat în Rusia și de atunci sărbătoresc Sfânta Fecioară Maria și în ziua respectivă. De exemplu, un oraș a luat foc, nu puteau să-l stingă o săptămână - două, ardea tot. Au venit cu icoana Maicii Domnului, cu tot poporul, cu toți preoții, au început să se roage, a dat ploaia, s-a stins focul.
Mai era altă întâmplare, veneau polonezii, îi atacau. Ei dacă știau că aștia au distrus tot până la ei, tot așa, au ieșit cu icoana Maicii Domnului, cu steaguri, cu rugăciuni, cântau așa bisericește până au venit ăia. Când au venit, au trecut pe lângă ei și-au plecat. Și s-a făcut și minunea asta și ar mai fi una, nu mai știu care, că sunt trei care sunt diferite, deci la români nu este așa ceva. Și ei când au plecat de acolo știau că e sărbătoarea asta care te apără de foc, te apără de boli, te apără de război.

*

CI: Înainte de a intra în Postul Paștelui.. [Maslinița] este săptămâna în care se mănâncă lapte, pește, brânza, ouă, fără carne. Și se cântă. Și atunci lumea se adună, noi ne adunăm aici. Dar înainte țin minte, pe stradă, fetele cântau...
Uliana: Nu numai fetele, și băieții tineri, și vârstnici. […] Cei tineri mai umblau prin centru, cei mai bătrâni se adunau la cineva. Acolo se încălzeau băile și se adunau femeile. Și femeia care știa să primească copiii încălzea baia și se adunau femeile la care ea moșea. În baie îi făcea frecție, gătea mâncare și după ce se termina bâlciul cu baia, femeile se așezau la masă, beau câte un pahar de vin sau și rachiu și atunci cântau.

Despre cântecele lipovenești

CI: Sunt despre război, dragoste. […] S-au cam pierdut. Nici nu le-am mai adunat de la bătrânii care erau.
U: Despre război se cântau atunci când plecau băieții militari. La nuntă se cântau de dragoste. Care plecau marinari, cântau lor de marinari […] La noi în sat cu vaporul plecau băieții militari și când se deplasa de la ponton, femeile scoteau baticele, fetele aruncau batiste în Dunăre. Femeile coronițe ca băieții să se întoarcă înapoi sănătoși și nevătămați.
CI: E greu de tradus, n-are nicio rimă.
Altcineva: dar nici înțelesul [e greu de tradus]...
Despre cum diferă mâncarea lipovenească de cea a românilor
CI: De exemplu, răciturile se fac într-o piftie. Nu se fac cu usturoi, se mănâncă cu hrean. Avem alte varietăți...
Uliana: S-au mai combinat.
CI: Deci, dacă mergeam la un român acasă, ca copil, ne mai punea la masă. La ei era brânză pentru că aveau vaci și aproape toți aveau cel puțin 10 oi. La noi, la lipoveni, în schimb: pește sărat. Indifierent ce mâncai, luai o bucată de pește sărat, așa era.

Despre ocupații: pescarii lipoveni

Senea: Și ca meserie majoritatea erau pescari, cu asta se ocupau.
Uliana: Toți erau.
I: De ce s-au lăsat de pescuit?
U: Bătrânii au ieșit la pensie, copiii sunt plecați la școli.. [...]. Bunicii noștri erau pescari, dădea statul și barca, și sculele, și tot. […] [S-a schimbat] după Revoluție când s-au închis cherhanalele de stat.

Despre baia cu abur

CI: Lipovenii când au venit încoace, aveau băi cu aburi. Baie neagră. Deci, nicio nație nu avea așa ceva, decât noi lipovenii. Indiferent cât de mică e casa sau așa trebuia să aibă o baie. Dacă nu avea unul, sau nu putea să o construiască, nici-o problemă, mergea la vecinul.
Uliana: Bunicul avea 12 copii. Sâmbătă, de la ora 10, până la ora trei de dimineață se încălezea baia, asta, cum zici tu, neagră. Și toată lumea, sâmbătă, la bunicul se ducea la baie, copiii și nepoții. De la ora 10 era baia încălzită. De la ora trei bate clopotul, toată lumea acasă se îmbracă, la ora trei la biserică să fim toți.

Interviu de Alexandra Voivozeanu
Pentru claritate interviul a fost editat