Interviu Memet Sebatin

 

În ’58 ne-am mutat aici, în sat. Din părțile alea: Băneasa. În ’80, am intrat președintele comunității, și la geamie. Și, plus, președintele Uniunii Democrate Turce, filiala Fântâna Mare. 

 

Despre istoria satului

 

Satul, cum ați văzut, e un sat mic. Chiar bogat-bogat nu e, dar nici sărac nu e.

 

Satul, să luăm prima dată cu cișmeaua. Cișmeaua este construită în anul 1272, pe calendarul arăbesc. Acum suntem în anii 1440, deci, undeva... are 168 de ani Cișmeaua. Și geamia este construită în anul 1860, acum suntem în 2019. Înseamnă că satul are aproape 170 și.

 

Deci, ei când au coborât nu au făcut imediat cișmeaua sau geamia au făcut mai încoace și satul fiind sus pe deal, dacă trecea apa pe aici... [...] după ce s-a retras apa, locuitorii au coborât aici. Era 30 și ceva de familii, [inițial].

 

[Apoi,] s-au mai mutat de la Dumbrăveni, Movila Verde, deci satele astea poartă și nume turcesc. Toți turcii care erau printre români s-au retras aici, au văzut că a făcut și geamie și cișmeaua. [Acum ceva timp,] satul era de 140 și ceva de familii, din care, s-au mutat la Cobadin, Cumpăna, părțile astea, Medgidia, în Constanța mai puțin, iar [astăzi] au mai rămas 120-130 de familii. Din care 15-20 de familii sunt plecate în Germania, pentru pâine, muncă. Și aici trăiesc 100-115 familii. Tineretul lucrează la Mangalia, Constanța, la oameni de afaceri turci, care construiesc. 65% aproape 70% sunt pensionari, din care fiecare membru de familie a avut 5 hectare de pământ unii încă mai au, s-a făcut cooperativă, asociație zicem noi. [Sunt două asociații care au luat pământul în arendă], la sfârșit de an, toamna le dă ori ban, ori grăunțe.

 

Satul apare liniștit. Dimieața deschizi geamul, cântă ciocârlia, e plăcut, foarte plăcut. Și oamenii sunt liniștiți. Altceva ce să zic, apă curentă nu avem.

 

Despre școală și limba turcă

 

Anul trecut am avut grupa mică. Anul ăsta, fiind patru copii, n-a mai venit educatoarea. Mobilierul, oricum, a cumpărat consulatul tot-tot, dar dacă nu mai există o școală... Sunt și copii mici. Merg la Independența, vine microbuzul, de 4-5 ori pe zi. Ia copiii, îi duce și îi aduce.

 

Copiii învață și limba română mai bine. Oricum, sunt și colegi români. E mai bine pentru ei, fac și limba maternă, au profesoară de limbă turcă, au și de religie separat. Înainte, în anii 40 și ceva, Cobadinul, Conacul veneau și făceau clase aici. Era cu dormitor, avea cantină tot.

 

Aici dacă am învățat, învățătoarele învățau turcește, noi românește mai puțin. [Râde]. Când am terminat clasa opta știam puțin. Copii din ziua de azi, dacă învată la Independența, e altfel. 

 

Despre cum e să trăiești ca etnic turc în România

 

Etnic turc nu e nici o deosebire față de român. Statul român nu ne-a separat deloc. Eu am fost șef de secție, am avut 24 de români, n-au zis ei: “băi, de ce seful nostru e turc”. Nu s-a pomenit. Nu știu acum, dar atunci nu era separat nimic. Deci, geamia nu ne-a închis, dar n-aveam timp de muncă. Acum avem timp de muncă, dar nu avem timp de geamie... Revoluția asta nu știu.. înainte parcă oamenii erau mai civilizați. Acum toată lumea zice: „băi, suntem liberi”. „Liberi, băi, dar mâncare?” […].

 

Deci, noi suntem cetățean român de etnie turcă. Suntem cetățean-cetățean, pe noi ne-a crescut România, nu ne-a crescut Turcia, zic asta oriunde mă duc. Și cum să vă spun, în ’72 am lucrat la tâmplărie, la fabrica de mobilă. Eu știam românește dar mi-era și rușine. Am avut un prieten, zice: „băi, să nu îți fie rușine de noi, că noi turcă nici atât nu știm”. Mi-a dat ăla curaj, încet-încet. Am lucrat la [nume firmă] tot așa, numai cu români am lucrat. Făceam mâncare, ei făceau carne de porc, eu nu mâncam, dar n-au zis „hai să pun în farfurie carne de porc să mănânci carne, respect [...]... am trăit și trăim ca frații. Aceleași drepturi am avut și avem. 

 

 

Despre geamie

 

Se mai merge numai vinerea. Ar trebui să meagă toată lumea, de cinci ori [pe zi] trebuie să meargă. Lucrau atunci lucrau și mai mult, [dar mergeau cu toate astea]. În ’80, erau peste 30 de bătrâni la geamie și eu totul îi întrebam: “măi aia cum s-a întâmplat, cișmeaua cum e, de unde e izvorul?”

 

Asta e tineretul în ziua de azi nu poti să le zici nimic. Ah, „știi prea multe” și trece cu vederea. Și peste 10 ani dacă vine cineva întreabă ceva, nu știe nimeni. 

 

Despre căsătorii mixte

 

Înainte, la Independența... deci, de la Independența nu veneau la nuntă la noi, chiar dacă veneau tătari, aveau un scandal mare. Și căsătorii mixte cu români/românce a început acum, hai să zic, 15 ani încoace, 20. Avem și aici căsătorii mixte. [Se opunea] familia, păi dacă [femeile] nu aveau voie să iasă din curte fără feregea... nu avea voie să iasă din curte, cum să se facă căsătorii mixte? Era strict interzis. 

 

Despre sărbători și tradiții musulmane

 

Înainte, în anii ’60, noi eram copii mici... Pentru chemarea la nuntă umbla tobă, taulă, zicem noi, la fiecare familie, invita la nuntă. Și vineri începea nunta, cu femeile, la ora 1-2. Dar, până la nuntă, cu femeile avea rugăciune, la ora 10 pentru pomenirea morților.

 

La fiecare nuntă așa se practica, că e botez, că e nunta mare. După ora unu, plecau femeile. Seara era tineretul. A doua zi, nuntașul chema musafirii care au venit în sat. Știau deja: la cutărică e musafir, îi chema și le dădea să mănânce.

 

Sâmbătă după amiază, la ora cinci, chema toți bărbații la masă. Se dădea ori basma, ori fier de călcat pentru ginerică, inclusiv bani. Deci, ginerică cu încă un nepot, un copil, stătea la masă, fiecare venea, rupea o creangă de la un pom și le agățau acolo, toată lumea ce avea de agățat: basmale, rochii, și la băiat îi punea banul. După ce se ridica ginerică de la masă, când se termina.. punea un castron cu apă și ginerică [...] să ude cavalerii. Cavalerii stăteau la pândă, ca să îl prindă, ca să îi ia de băut sau bani. Imediat după ce termina cu ginerică se punea mireasa și erau separate darurile.

 

Și duminică dimineața se ducea pe vale. Aveam vânători atunci. La 50m punea oul, pe care îl țintea. După aceea, făceau lupte libere. Și se termina nunta duminică. Dar acum e foarte diferit. Acum, oricum, se face pomană pentru pomenirea morților, dar vin și femeile sâmbătă seara, toată lumea la masă, până la ora 3-4 când termină masa , toată lumea e acasă. Numai sunt distracțiile care erau înainte, vreau să spun. 

 

Cununia religioasă: venea hogea acasă înainte. Erau două camere. Într-o cameră stătea ginerică, într-o cameră stătea mireasa. Erau doi martori, cum e și acuma. Martorul miresei martorul lui ginerică și se ducea si întreba: îl iei de soț, așa era, separat, nu vedea ginerică.. acum suntem laolaltă, toată lumea. 

 

Înainte se făcea zestre plapumă de asta de lână. Se aduna tineret... la mâna curăța lâna, era foarte frumos, fiecare o cratiță de aia de porumb fiert și mâncau. Ajutau. Era foarte frumos. 

*

Noi pe 6 mai avem Hâdârlezul, Paștele Blajinilor. Foarte frumos se făcea înainte. Deci, cu o zi înainte, un băiețel cu o fată se plimbau din casă în casă. Fata avea o căldărușă, băiatul la fel. Băiatul lua de la băieți, fata de la fete: un semn, un inel, ceva. Se adunau pe vale, veneau femei bătrâne, citeau și trăgea fata trăgea de la căldărușa ei și băiatul [de la a lui] și ziceau că se căsătoresc. Rar s-a întâmplat treburile astea, dar asta era, era frumos.

*

Nu s-a implicat tineretul, bătrânii au murit. Au murit odată cu ei tradițiile.

 

Despre evenimente în comunitatea turcă

 

Uniunea Democrată Turcă organizează Arta Culinară... cu mâncăruri tradiționale. De la fiecare sat mergem cu mâncăruri, se formează o comisie, care gustă și dă o notă. [Evenimentul] are loc în Constanța. Anul ăsta au zis că mergem la București. Le-am zis, băi, se strică mâncarea până la București. [Râde].

 

Despre implicarea Consulatului turc

 

Consulatul turc se implică foarte bine. Luna postului a venit Ambasadorul turc de la București, a dat o masă. Erau peste 200 de persoane la cămin, cu copii cu tot, bineînțeles. Și Consulatul, luăm legătura mereu cu ei. Eu când mă duc la ședințe mai vorbesc cu ei. Oamenii de afaceri turci au venit aici […]. Și nimeni n-a făcut să aibă locuri de muncă oamenii de aici, au zis că e departe de oraș. Sunt vreo 60 și ceva de km.

 

Interviu de: Alexandra Voivozeanu

Pentru claritate, interviul a fost editat minimal.