Interviu Vanea

67 de ani

 

Despre munca de piscicultor

 

În ‘69 am intrat la amenajarea piscicolă. Era un grind -Stipoc- și acolo locuiau oameni. Eh, acolo s-a făcut amenajare piscicolă și în ‘68 eu m-am dus să lucrez ca piscicultor și am lucrat la Stipoc, până m-am însurat. Pe urmă am plecat în Periprava, era o altă amenajare, Popina se numea. Aceeași meserie, nu făceam altceva.

 

La piscicolă făceam pește. În piscicultă.. din puiet... până îl dai la consum. Aveam heleștee de puiet mic, mare, îi spunea C0, C1, C2+. Băgam puietul micuț, creștea un an. După un an, îl transferam în alt bazin, creștea la 2 ani. De la 2 ani, îl băgam în alt heleșteu, la 3 ani. Și până la 3 ani, îl băgam în bazine de consum. Îl hrăneam, aveam mori puternice, aduceam furaje de floarea soarelui, de soia, îl hrăneam și când ajungeam în al treilea an, îl dădeam la consum. Scoteam câte un vagon, un vagon jumate pe zi. Ce era sub 250 de grame, îl duceam în alt bazin, în alt heleșteu, la primăvară îl băgam iar la consum. Și erau toate fabricile pline cu conserve și toată populația avea de mâncare. 

 

Aveam viviere. Deci, bărci mari, puternice. Eh, îl băgam în viviere, puietul. Vivierele aveau găuri. Când mergeai liber curentul îți bătea în capacul ăsta și intra apă în față. În spate aveai gol și puietul avea oxigen în continuare. Am cărat de la Murghiol, până la stipoc, făceam o zi și o noapte cu vivierele. Și puietul avea oxigen, se strângea aici și juca în vivieră, dar viviera era acoperită cu plasă. Și când veneam la destinație, ridicam plasa și el se strângea frumos. 

 

Eram foarte mulțumiți. Ne dădea salariul, concediile. În fiecare zi când plecam la pescuitul de toamnă se făcea ciorbă de pește, cât eram noi, 40 de inși. Deci, noi pescuiam aici 40, în partea aia 40, două heleștee, se pescuiau. Se pescuia până la 10-11 noaptea. După aia, de la șapte iar. Crap, novac, singer. 

 

Era o muncă corectă, simplă și frumoasă. Nu-ți băteai capul, că venea inginerul să comande. Nu, tu știai ce ai de făcut. Dimineața venea inginerul, „ce facem domnul inginer?” „tragem toba”, te urcai în barcă, puneai năvădul, trăgeai. Erau gropi de pescuit […] Care era pentru consum, mergea înspre consum. Care era pentru anul doi, îl puneai în viviere, pe urmă îl duceai. Și pleca spre populație, să mănânce, erau fabrici de conserve la Tulcea. 

 

La piscicolă, când venea iarna [..] ce era să facă cu noi, să ne dea concedii? Mergeam și recoltam stuf. Și aveam normă: 25 de malduri pe zi. Noi îl tăiam, puneam grămezi și pe urmă când apucam remorcile, căram, le aduceam și veneam la […] [primitor].

 

În glugă puneam prima dată 10 malduri. După aceea o înconjuram, veneau 22-30 [de malduri] la fiecare rând, făceam nod. Și la ultimul 250, făceai nod. Dacă vroia primitorul să mă urmărească, am 210, sau 200. Dădea maldurile jos, ia să verific. Un sistem de numărare...

 

Despre munca de pescar

 

Pe urmă, am plecat la pescuit. M-am angajat la Chilia... am lucrat vreo cinci ani sau șase ani ca pescar. Eram pescar liberi, cum ai spune, ce-ai prins, aia-i. Nu ai prins pește, nu iei banul. Și noi ne luptam ca să prindem cât mai mult pește ca să luăm banii, ca să întreținem familia, copiii. Și lucram zi și noapte ca să iasă un ban. Aruncam setcile seara, dimineața. [Prindeam] știucă, crap, somn, biban, caras.

 

Vindeam peștele la [nume companie] și peștele pleca direct la fabrici de conserve. Aveam barcă personală, sculele mele persoanale. Noi predam la cherhana și aveam bonuri. Ai predat o sută de kilograme de știucă, ai predat 300 de kg de crap, ai predat 10 kg  de caras, unii aveau separat prețul și trăgeau linia și tu, la sfârșit de lună, veneai pe stat, semnai și luai bănuțul și ai plecat. 

 

Meseria mea era de pescar, cel mai frumos lucru, nimeni nu te bătea la cap.

 

Peștele de aur

 

Ăla care l-ați văzut în fotografie, ăla m-a săltat foarte mult. Păi, avea 240 - 250 de kilograme. Ăla banii mi-a făcut. Deodată. Morun! Morunoaică! Femelă era, păi, dacă avea 46 sau 48 de kilograme de icre de negre. Dar când am prins-o era interzisă, mi se pare că. Era accidentală, nu eram vinovat că a intrat.

 

Când i-am dat telefonul lui patronul, da, am prins cutare pește. Imediat, n-am putut să luăm legătura cu el, prima dată că, în jos, era polița de frontieră. Ne-am dus cu barca la rame, vreo 10 km, la deal urcam. Tocmai la Chilia l-am predat.

 

Despre zonele în care pescuia

 

[Lacul] Matița, [indistinct], deci în zonele de la Periprava care mergeau spre Matița, în zonele alea. Și de la Periprava trăgeam la rame, până traversam Merheiu intram în Lianca, traversam Ghiolul, pe urmă Merheiul Mic îl traversam, pe urmă intram în Merheiul Mare. Din Merheiu Mare, intram în canalul Suez.

 

Eh, pe Suez, aveam căsuță făcută. Și căram stuf din Periprava, pe la Suez. Băiatul pescuia cu cumnatul, și eu construiam căsuță pentru iarnă. [Și stăteam acolo iarna] până la îngheț. Și pe urmă, mergeam și iarna, aruncam setci și în gheață. Făceam copci, făceam câte o copcă […] la fiecare 7-8 metri și băgam funia. Pe urmă, când ajungeai la 100 - 200 de metri cu funia, ăsta dădea drumul la setci și băgai setcă. Dimineața scoteai funia. Nu era pește, te mutai în altă parte.

 

[Stăteam] o săptămână la casă. Plecam luni, veneam sâmbătă. Eh, dacă vroiam să rămânem, rămâneam. Peste 2 săptămâni veneam. Dacă aveam mâncare. Pâine, cartofi, ceapă, ardei ce luam. Dar acolo aveam și grădină pe platformă. Că era ca o platformă, ca un dig era, cum s-au surpat canalele și acolo puneai și cartofi și ceapă și ardei. Aveam și piersici și gutui și caise aveam. Când ne-a alungat și de acolo, gata s-a distrus. 

 

Copilul lucra cu mine la pescuit de mic copil. Până a plecat în Cipru. El a plecat la Tulcea, s-a întâlnit cu cineva și i-a băgat filtre: „Hai, mă Vasilică, mergem în Cipru, acolo se câștigă banul”. Și el mi-a zis “tata, eu de mâine nu mai pescuiesc. Eu plec în Cipru”. Nu puteam să stau contra lui, de acum era.. 20 de ani, 25. Și a lucrat acolo vreo trei ani și pe urmă zice: „tata, hai vino și tu”. A venit și tata în Cipru. A lucrat în agricultură vreo trei ani și pe urmă s-a cunoscut acolo cu prieteni, că erau pe mare, și a plecat pe mare să pescuiască. Șeful a avut nevoie de un om și zice: “cine să repare zice”, „tata cunoaște”. Și m-a luat pe mine și acolo am stat aproape 7 ani. 

 

 

Despre experiența de lucru în Cipru

 

[La același] patron am lucrat. În aceeași casă am stat împreună cu băiatul, până s-a însurat el. Pe urmă, când s-a însurat, a plecat cu soția și eu am rămas în aceeași casă. El a plecat cu bărcile și eu am plecat pe navă. Și atunci lucram pe navă.

 

Zic: „mă, femeie, ce faci numai tu acasă? Hai, vino, în Cipru!” Și femeia stătea trei luni și atunci închiriam altă cameră. Plăteam 300 de euro pe lună. Pe urmă, a venit și a lucrat și ea doi ani, dar era o distanță foarte puternică. Mare. Păi, eu făceam din localitatea unde stăteam până în vârful munților [unde era ea], făceam vreo patru sau cinci ore cu mașina. Și ne-am descurcat. Astea toate ce vedeți, al meu și al soției. 

 

La ora unu noaptea ne sculam, venea la scară șeful cu mașina. Mă lua, urcam pe barcă și ieșeam la mare. Aveam setci, normal 28 de setci. Lansam setcile de la ora două. Până la ora patru lansam toate setcile. Și aveam pe navă GPS și vidometru. Când aruncam setcile pe GPS, uite așa linia se făcea. Deci, ai aruncat linie și unde ai terminat se sucea linia.  Vidometrul, îl aveam tot pe barcă, adâncimea și el îmi spunea, la ce adâncime suntem. La ora patru, terminai de aruncat, până la șase, șase jumate somn. N-aveai treabă. Dormeai pe șalupă, pe barcă. La șase, dădeai drumul la GPS și veneai cu vaporul exact la punctul ăla. Și o vedeai și o luai. 

 

Dădeai drumul la vinci. Puneai setca și vinciul strângea setca de fund și tu aici cu coșulețul [strângeai] peștele. N-aveai pește, mergea setca înăutru, aveai pește, afară. Îl dădeai cu mâna.

Eh, când era pește puternic te apuca ora unu, două, trei ziua. De dimineața până la ora trei, dar prideam și 2-3000 de kg. În larg, erau eleștee, ăstia hrăneau cipura, cipura i se spunea la pește. Eh, când se apuca o furtună puternică, le răsturna. Atunci aveam noi norocul. Prindeam! [Doi inși] lucrau pe o navă, eu și comandantul. Aveam pește puternic, scoteam setcile, veneam în port, imediat luam telefonul și veneau prietenii, pac, la descărcat mai repede. Și la ora unu-două terminam. La 10 terminau când n-aveau pește și de la 10 până la 1 noaptea liber, ce vrei fă. Și atunci eu mă apucam: „Vanea, ce faci?”, „uite, am terminat, hai  vino să repari și mie o setcă”, alți bani, altă distracție.

 

 

 

I: De ce ați plecat din Cipru?

 

Bătrânețea. 67 de ani. Și băiatul a plecat, și eu ce să fac? Și pe urmă m-a chemat înapoi: “hai măi Vane, Ion, vino încoace”. Pensionar, ce mai îmi trebuie, de ce să nu stau eu acasă liniștit, cât să mai trag? Și acum, dimineața m-am urcat în barcă, m-am dus cu undița, am prins două-trei kilograme de pește, pentru mâncare. La 12 am venit acasă, până diseară, o gramadă de muncă, toată grădina o iau, și soția lucrează o zi, o zi nu. Eu sunt liber. 

 

Pe mine m-a săltat Cipru, afară.. că cu piscicultura noastră... pensie puțină. 

 

Interviu de Alexandra Voivozeanu

Pentru claritate, interviul a fost editat.