Lipovenii din Mahmudia

Interviu cu preotul secund Răileanu Aurel
28th August 2019
Pescarii din Mahmudia
28th August 2019

Lipovenii din Mahmudia

Lipovenii din Mahmudia

text de Alexandra Voivozeanu

 “Ca peste tot, de la religie au fugit”, își începe Uliana, o femeie de 60 de ani din Mahmudia,  istoria despre drumul străbunicilor ei către Dobrogea. Vorbește calm și râde blajin și des. Cu fiecare fotografie alb-negru pe care o scoate din teancul de pe masă, Uliana adaugă un alt detaliu la poveste.  

Bunicul din partea mamei, spune ea, a trecut granița împreună cu cei doi frați ai lui, “parcă au pus lucrurile în barcă, singuri înot erau. Și împingeau așa, înotau, cu o mână se țineau de barcă și cu una înotau și au trecut granița, Dunărea”.

Ca mulți alții, bunicul ei a părăsit Rusia după ce, în urma reformei nikoniene din interiorul bisericii, au urmat persecuții pentru cei care au ales să păstreze tradiția religioasă. Au plecat spre Vest - Polonia și Moldova -, spre est - Siberia, Alaska - sau peste Dunăre, la fel ca bunicul Ulianei.

Odată ajunși de cealaltă parte a Dunării, pe teritoriul românesc, bunicul și unul dintre frați au rămas în Periprava, în timp ce al doilea și-a continuat călătoria. În Periprava, cei doi se întrețineau fie lucrând cu ziua prin sat, fie făcând comerț, “pe furiș”, la granița rusă. Ca să decidă cine o să își ridice primul casă, bunicul Ulianei și fratele lui “s-au măsurat așa pe stufuleț, cu un bețișor așa, știi: mâna mea, mâna ta, mâna mea […] [la cine se termină] stuful, la ăla casa rămâne și se însoară. Și bunicul a rămas”, spune Uliana.

Despre străbunicul din partea mamei, Uliana povestește că a fugit, probabil în timpul Revoluției Ruse din 1917, pentru că ”avea averi, avea fabrică de afumătoare și avea năvoade. Străbunicul a pus pe bărci ce putea să pună într-o barcă și copiii în altă barcă.”. Ca să nu fie văzuți de grăniceri, “s-au culcat în bărci, parcă bărcile singure pluteau” și, după câteva zile de plutit pe Dunăre, au ajuns la Sfiștofca.

Uliana s-a născut la Periprava, satul în care s-a stabilit bunicul din partea mamei. Acolo a locuit până s-a căsătorit cu Ion (sau Vanea, cum i se spune printre lipoveni). S-au mutat, apoi, la Mila 23, locului lui de origine. Satul se inunda des: “n-am văzut așa apă, din ușă să ieși direct în barcă să urci”, își amintește Uliana, așa că, atunci când a rămas însărcintă, au decis să plece la Periprava. Treizeci de ani mai târziu, după o perioadă în Cipru, au ajuns la Mahmudia, unde locuiește și fiica lor. Aici, Uliana și Vanea sunt activi în comunitatea de lipoveni. Merg la întâlniri și găzduiesc lipoveni din alte localități. Acum, slujba de la pensiune nu-i mai permite să plece în deplasările de la sfârșit de săptămână, dar înainte Uliana cânta în ansamblul Katiușa, corul lipovencelor din sat.

*

Și Daria, care e cu 30 de ani mai tânără decât Uliana, îmbracă în unele zile rochia lungă, albastră cu alb, culorile apei și ale cerului, și cântă împreună cu celelalte femei din cor. Are păr lung și blond și ochii albaștri, vorbește repede și hotărât. A crescut în Sarichioi, un sat cu populație majoritar lipoveană, și s-a mutat în Mahmudia, după clasa a zecea, când s-a căsătorit cu un “român”.

S-a atașat din copilărie de cântecele lipovenești. Își amintește de un drum pe care l-a făcut la Tulcea, împreună cu mama ei, când au pierdut microbuzul de întoarcere: “Hai de la Tulcea pe jos, până în Sarichioi am mers. Ce să facem? Dă-i și cântă, și cântă. Așa de tare mi-a plăcut, deci când cântam, zici că eu mă vedeam în povestea aia”.

Când o întreb ce înseamnă pentru ea să fie lipoveancă, Daria îmi răspunde: “E acel ceva, o ai în sânge […] “pot să mă mut și în America, tot lejancă îmi fac, că asta îmi place, asta mă reprezintă. Mâncărurile, la fel, îți aduci aminte de copilărie, îți aduci aminte de părinți”.

Copilăria ei n-a fost cea mai ușoară, spunea Daria, care pescuia și recolta stuf cot la cot cu tatăl ei: “Când ne-a prins o zăpadă, mă rugam la Dumnezeu să ajung, deci mergeam zi și noapte și nu mai vedeam nimic, deci numai zăpadă, pur și simplu numai zăpadă. Și bătea un vânt de ți se uscau și buzele și, nu știu, mi s-a părut infernal. Deci, nu mai puteam cât trăgeam la sania aia plină și cu stuf, și cu pește, și cu scule.”

În Mahmudia, împreună cu soțul ei, a ridicat din nimic o casă, în care locuiesc împreună cu fiul lor de 10 ani. Casa împrumută, așa cum și-a dorit Daria, multe dintre elementele caselor tradiționale. Una dintre încăperi este o baie lipovenească. Din exterior, camera se încălzește cu lemne. Are o bancă, tot din lemn, și mai multe pietre pe care se aruncă apă rece, ca să se ridice aburul: “Dacă vreau mai fierbinte, dau apă mai multă, vreau și mai fierbinte, dau și mai multă”, spune ea.  

 “Când ieșim de la baie, noi ne batem pe lejancă – o sobă tradițională cu un spațiul orizontal pe care te poți întinde -, povestește Daria, despre ea și despre fiul ei. “El se pune într-un colț, eu mă pun aici. Aruncăm plapuma peste noi, un ceai fierbinte... dormi zici că ți s-a luat de inimă”.

Stă pe gânduri când o întrebi dacă fiul ei va păstra tradiția lipovenească. “De exemplu, înțelege [limba], dar nu vorbește […] Adică, cred că o să păstreze, dar mai târziu, acum nu-și dă seama, acum i se pare o joacă. De exemplu, baia îi place din start, pe lejancă ne batem, peștele, la fel, îi place, muzica o ascultă și el, că și el a fost în corul comunității, a cântat o perioadă”.

 

*

 

Cine și cum va păstra cultura lipoveanscă în Mahmudia e o întrebare și pentru alții din comunitate.“La ultimul recensământ era 357 [de lipoveni în sat], înainte erau 700 și ceva și au ajuns la jumătate”, explică Călin Ivanov, președintele comunității.

“Practic, noi ca lipoveni, ce ne-a ținut pe noi, [este] credința. N-am vrut să schimbăm credința, cultura noastră și limba”, continuă el. Ivanov spune că lipovenii au reușit să își păstreze tradiția religioasă și cultura, dar că o parte dintre copii și tineri nu mai vorbesc astăzi limba rusă. Căsătoriile mixte sunt din ce în ce mai dese, așa că nu o mai învață din familie. În plus, „de când am intrat în Europa, vor să fie europeni. Vor engleză mai mult”, explică el.

 

În prezent, lipovenii sunt cei mai numeroși dintre minoritățile etnice din Mahmudia. Înainte, satul era împărțit în mahalale în care trăiau și greci, ucrainieni, romi, tătari, turci. Grupuri din ce în ce mai mici, sau deja dispărute, aveau fiecare propria amprentă indentitară, dar au știut întodeauna să trăiască împreună, povestește Ivanov: “Dobrogea e cea mai amestecată cu etnii și ne-am împăcat atât de bine toți”.