Reminiscențe ale colectivizării

Cum se întoarce țarul, trebuie să te întorci și tu după el
28th August 2019
Diferențele au fost cu vecera, cu varenicile și cu vorba
28th August 2019

Reminiscențe ale colectivizării

Reminiscențe ale colectivizării

Interviu cu Munteanu Ileana, 72 ani

Realizat și transcris de antropologul Alexandru Iorga

Fântâna Mare, Tulcea

 

…. Prin sat pe undeva și acolo pe tata l-au … așa, și noi fiind la pădure aveam șire de paie, aveam cai, aveam căruțe, aveam na…, eram gospodari. Și părinții mei erau gospodari, bunicul meu avea moară de vânt, și pe timpul care era atunci nu era, nu era pe nicăierea ca să fie făină, să fie .. și așa la răzmol, cum se făcea atunci, așa făcea și el, și noi eram îndestui întotdeauna cu pâinea, așa cum era neagră, dar o aveam.

Era mai bine înainte…

Da, și când era cu colectivizarea fugeam ca să nu…, tata și cu mama, eram copii, după tata și după mama, că ce era să facem, unde ne duceam? Și aveam ieșire că noi stăteam dincolo, către pădure. Noi fugeam în pădure. Pe tata l-a prins undeva prin sat și tata a semnat că așa era, ce să mai spui că dacă …, așa, vine tata, noi stăm în șir cu paie, era 11-12 noaptea, stăm la pădure, pădurea era în spatele grădinii noastre, dar noi stăteam la șira noastră, în grădină. Vine tata și zice Hai, veniți, hai, nu vă  mai ascundeți, gata, că zice, dacă eu am semnat aia, aoleo, mama nu mai putea, de ce și cum și ce fel? A doua zi a venit că am ascuns căruța în bălărău, unde era în grădină, caii îi ducea la pădure, până la urmă ni i-a luat și caii și căruța și toate. Și-am rămas săraci.

Dar cât ați stat ascunși acolo?

Am stat ca vreo două săptămâni, am tot stat, venea, încuiați în casă, puse ziare pe la uși, pe la geamuri să nu ne vadă, să nu vadă lumină, venea, zdrăngănea la ușă, când pleca, că aveam animale, când pleca lăsa porțile deschise și mama mea zice: tu cobori și te duci și închizi poarta, mamă, dar mie mi-e frică, nu-ți fie frică că dacă auzi ceva, imediat că aveam balcon, așa cam cum este acesta al nostru, și zice eu te iau de mânuță și numaidecât te salt. Mă duceam repede, încuiam poarta, din urmă, ce să face, asta era. Așa era atunci și asta este. Ce să mai spun, și altele așa, ce să vă mai spun… de acolo ne-a luat caii și căruța, și toate și-am rămas așa, ne-a luat și pământul și a dus caii acolo, nu departe, era duși și lu tata îi părea rău când vedea că na, din curtea noastră, le-a luat toate. Până la urmă ne-am revenit așa, cum era, ne-am revenit, dar eram mai săraci. Tatăl meu avea pământ, și bunicii mamei, și bunicii a lu tata. Au fost după război și le-au dat câte 5 hectare. Plus de asta, părinții lu mama mai aveau pământ de la părinții lor care era. Așa, și de acolo, și de aicea, s-a adunat. Deci avea 6 hectare, tata al meu 6 hectare de pământ. Și i l-a luat pe tot și de-atunci ne dădea cam cum era la colectiv, ce ne dădea, ce curgea printre dește. Dar totuși eram mulțumiți până la urmă, că nu aveam ce face. Că asta a fost situația. Și așa mai departe, eu am plecat pe la alte CAP-uri, pe acolo, pe acolo, m-am descurcat. Mai ne duceam că nu aveam cu atâta pământ, acum că de când avem terenurile astea de le avem, ne dă la teren cât ți se cade. Atunci nu era așa, atunci era alte regule. Și ne duceam și noi pe la străini, era tata pe la porci, pe la mocani, pe unde era, mă lua și pe mine, aduceam de acolo grâu, aduceam de toate ce câștigam.

Unde la mocani?

Încoace, pe la Râmnic, pe la … așa, prin satele astea .. la Râmnic, la Râmnic. La Casiencea ne duceam la sapă, ne adunam mai mulți și ne ducea cu mașina, venea mai mulți, copii, bătrâni, ce eram, bătrânii se duceau la coasă, așa, la treburile astea, copiii ne duceam la sapă. Da, acolo ne dădea cazare, ne dădea mâncare, ne și plătea cât ne plătea, eram mulțumiți, și uite așa era.

Dar asta a fost după revoluție sau înainte?

Înainte de revoluție, înainte, înainte, fiind eu copil, că eu la 17 ani, nici 18 ani n-am avut, m-am măritat, așa, și asta a fost înainte, până să mă mărit. După ce m-am măritat, bărbată-miu a plecat, a spus că el nu face armată că e cap de familie și la 4 luni de zile l-a luat în armată și am rămas singură. Da, n-am rămas singură, părinții având aicea, pe soacra o aveam aicea, dar eram singură la casa soacrei acolo, mai sus puțin, unde stă cumnatu acum. Și cumpăram și casă atunci, că na, ce ne-a rămas de la nuntă, cumpăram casă, ce mai aveam, oi, porc, ce vindeam plătesc, că i-am dat în rate banii, n-am avut bani, de unde s-am bani să cumpăr casă? Și așa că încet, încet, am fost săraci, ne-am ajuns și noi până ne-am ajuns și uite acuma moșul de 5 ani e mort și eu sunt singură. Copiii sunt mari, sunt plecați și ei la, fiecare la munca lui, au luat.., băiatul a plecat, are 44 de ani, a plecat cu copiii în Spania, dar au plecat cam târziu și nu prea e venit nici acolo că și acolo plătește și întreținerea și toate, și toate și tot. Fata, bărba-su e bolnav, e la Constanța și a plecat și ea în Italia. Că zice trei copiii, și ea e bolnavă, are pensie de boală și ea și el are pensie de boală, dar zice, mamă, cât de cât, mă duc, mai câștig și eu un ban, că de unde să fie, trei copii, le trebuie. Băiatul cel mare care i l-am crescut e în Spania, 23 de ani are, acum am pe asta mai mică la care are 17 ani, 18 ani o să împlinească, că e lângă ta-su, acolo amândoi. Au apartament acolo la Constanța. Și asta mică a rămas lângă mine acum, e clasa a 5 a, la școală învață. Și ne mai trimite și ea săraca bani, dar unde să trimeată, și acolo să trimeată și aici să trimeată și nici ea nu știe ce să facă, dar oricum ne descurcăm, mai ciupesc și eu din banii care trimite la fată, și ea zice, mamaie, păi parcă atâția bani a trimis, păi da, mamaie, dar eu am mai ciupit din ei, bine, mamaie, dar de ce nu mi-ai spus? Ce să facem, asta-i situația. Și-ncoace, încoace, ce să spun, după revoluție, n-a mai avut soțul muncă, a fost tractorist atâția ani, a fost tractorist, a avut pensie mică de 500 și ceva prima dată, de acolo s-a mai mărit la 700, când acum se mai mărește, nu mai este. Și e greu, dar ce să faci? Asta e. Ce-am putut să facem când eram amândoi era ce era, dar acum dacă am rămas de una singură, ce să fac? Fac și eu ce pot. Și barem să le fac pe astea, nici p-astea nu le mai pot face. Că e greu …

Aveți pensie?

Eu, pensie? Da. Pensie de CAP am.

Asta e foarte mică.

Da, e foarte mică. Dar într-un fel ne descurcăm. Știți cum? Așa, o ținem în pumn, ca să ne putem descurca. Da, asta este. Ce să facem? Ne bucurăm să ne dea Dumnezeu sănătate să putem să mai rezistăm, așa, să nu cădem la pat. Doamne ferește! Și nicidecum! Cu boala asta, eu nu pot să… eu cu coloana sunt. Și nu pot să merg, nu pot să merg, eu dacă așa să stau în picioare, să merg câțiva metri, eu nu pot, eu trebuie cu bățul să merg. Da, așa nu pot. Și tratament tot timpul îl am, tratament în tot timpul. Când iau banii, tratamentul, lumina, apa, și atâta, precepția dacă o plătesc o dată pe an, restul pământul care este l-am dat în arendă, și ne dă. Ce ne dă? Ce dă  la toată lumea, ne dă și nouă. Suntem mulțumiți că nu este pârloagă. Și ne dă ce ne dă. Și așa ce să mai spun? Mă rog la Dumnezeu multă sănătate și altceva nu mai am ce să spun.

Și minte limpede…

Da, da, minte, și să vedem, să judecăm, noi multe vrem de la Dumnezeu, dar nu știu dacă le merităm. Ca să ne dea. Ce să facem, asta e situația. Altceva ce să vă mai spun? Din trecut eu nu prea le știu. … și înainte tineretul era cum era, și noi în timpul nostru ne-am distrat și noi. Se făcea nunți, atunci se făcea, de joi și până joi, era vineri seara alegătoare la flori, la buchetul de mireasă, cum era la, așa… ehe, ălea s-au dus.

Acum sunt discoteci de joi și până joi … mama cu fiica cu asta era la discotecă.

Da, înainte dacă ne duceam la bal, cum era balurile, eu fără tata sau fără mama nu mă duceam. Da, păi cât era căminul de mare, erau numai babe și moși. Și mai te vedea, zice: te-am văzut, uite cu cutărică ai dansat, dar nu ai mai trecut pe la mine. Zice tot în colțul ăla dansai. Da, ce să mai spun? Și-așa că era sâmbătă seară, se făcea, cum să spun, se ducea după nași, și se ducea așa, și trebuia ca să facă dans afară la tineret, na și se așezau la masă și ei la tineret dansa. Și-apăi tot tata mergea cu mine sau  mama mergea, dar mama nu prea mergea că nu-i plăcea băutura, dar tata zicea dacă mă duc, îmi dă un pahar de …, dar tata al meu avea băutură, făcea la 500 de vedre de vin, avea trei sferturi de hectar de pământ, de vie, avea, de ce să spun, de la nou și până la vechi, avea. Da, dar la urmă am rămas mai săraci, dar la urmă Dumnezeu ne-a ajutat și așa cum suntem, ce să facem…

Dar cu moara de vânt ce s-a întâmplat?

Cu moara de vânt, bunicul meu o avea mai încolo spre cimitir. Și cineva tot îl deranja acolo. Și a luat-o și a mutat-o aicea, în deal, în deal, unde-s casele astea, a mutat-o aici aproape ca să fie, și aici era mai bine că era aproape de casă, era bine, că atunci nu erau telefoane, venea cineva, îți … așa, că erau bătute scândurile, scândurile bătute și printre scândurile alea, încă câte o scândură așa la crăpături să nu se vadă că e lumină înăuntru și nu mai  mergea moara când nu era vânt. Când nu era vânt, nu mergea moara. Și bunicul când a murit a rămas moara aicea. Aicea, aproape de casă. Și s-au împărțit toți copiii, cinci copii au fost, au dărâmat moara, și s-au împărțit frățește și cu lemne, ci cu una, și cu alta, și cu piatra, și cu așa… că era piatră la rozmol, piatră din aia care era pietre pietre mari erau așa, da, s-au împărțit frățește, și s-a terminat cu moara. A rămas numai locul de moară, unde a fost.

A fost singura de aici?

Singura, singura din sat, singura moară a fost a lu bunicu. Și bunicul meu s-a îmbolnăvit din cauză după aceea când cu colectivul, cu acesta cum s-a făcut el, având atâta pământ, na, s-au dus la batoză, că atunci era batoze, cu tractirul semăna, ah, nu era ca acum, că acum, combina, cu astea care a ieșit, mai ceva ca combinele, și la urmă i-a luat grâul aproape să nu-i rămână mai nimica din tot ce avea după trăietură și el a căzut și acolo unde e răscrucea aia, e crucea lu bunicul meu. Acolo era batoza când era și el a căzut acolo și a murit, l-a adus mort, acasă.

Unde, la Fântâna mare sau?

În casă, sus, la unchiul Cuzea acolo, da, acolo era casa lui. Și uite așa s-a întâmplat. Ce să facem? Oricum, noi aveam mâncare, aveam, dacă bunicul avea moară, noi aveam. Da, aveam de mâncare, mai era lume care n-avea și mai venea la noi, mai se ducea la bunicu și bunicu le mai dădea câte…, că așa era înainte, când venea cineva la tine să muncească, o baniță de făină, sau o baniță de grâu sau de porumb sau ce era, așa dădea.

Nu bani…

Nu bani, nu, de unde bani atunci? Doooamne, păi noi nu știm de bani. Eu așa cum eram eu la vreo 12 ani, deci tata se ducea cu vinul să-l vândă pe undeva, pe la alte sate, și vindea și aducea grăunțe de acolo, aducea că dacă na, ni s-a terminat toate că le-a luat CAP și nu mai aveam… și pleca la piață cu cartofi, cu ce, și ne aducea câte o pâinică din aia albă, noi ziceam că-i bulcă??, era cozonac, nu mai puteam de bucurie, și câte o punguță din aia de zahăr cubulețe, da, dar bomboane nu era, acum e ceva de speriat, că aia-i place, că aia nu-i place. Că ăla e așa, că ăla e așa. Dar noi nu știam de astea. Și când spun acum lu nepoata, ea îmi spune, mamaie, tu te duceai la parc? Da, parcul meu era în pădure, cu miei, cu vaca, cu porcii, acolo era parcul meu. Eu nu știam de parc. Nu știam, doar dimineața când mă sculam, trebuia să scot vaca, că părinții se pregăteau să plece la câmp. Da, așa era, era foarte greu…

Acum e mai bine…

Acum într-un fel e mai bine, dar e mai greu cu…, ce să facem? Asta e. Încă ne rugăm la Dumnezeu să fie bine, să putem să facem ceva, să fim pe picioare, și atâta. Nu mai ai ce să faci, cu ce… banii ăștia care îi iei îi drămuiești așa, că vine lumina, că vine apa, că vine așa, trebuie ca să fii cu ei așa. Și uite așa, ne descurcăm, așa într-un fel, că uite în grădină mai punem un cartof, mai punem o ceapă, mai punem o roșie, dacă nu ne mălurește, mai este, mai facem un bulion, mai facem un zarzavat, mai așa, eh, cât de cât, ne descurcăm.

Ce-ai aia mălurit?

Ce e asta? Uite acum a venit o ploaie din asta care a fost, nu știu dacă ați văzut aici în grădiniță, am plantat roșiile, și le-a…. parcă le-a dat cu apă fiartă pe deasupra.

Ca o mană așa…

Da, o mană… da, asta e. Ce să mai spunem?

Cum vă numiți și ce vârstă aveți?

Munteanu Ileana, 72.

Mulți înainte!

Mulțumesc!

Împlinesc acum pe 11 august, 72 de ani. Fiică-mea împlinește acum 50 de ani, pe 4 august, eu pe 11 august, nepoata lu băiatu pe 15 august, acum dacă facem torturi, n-avem treabă. Ce să facem? Asta e.