Șapte familii ajung în Alibichioi…

Cine sunt și de unde vin grecii din Izvoarele?
27th August 2019
Interviu cu Ioana Dascălu
27th August 2019

Șapte familii ajung în Alibichioi…

Șapte familii ajung în Alibichioi…


Text de Alexandru Iorga

În cadrul multiplelor deplasări de-a lungul unei săptămâni în satul Izvoarele, județul Tulcea am cercetat și documentat aspecte ale vieții de zi cu zi din sat, istorii locale și povești de viață. Având în minte faptul că în Izvoarele există o importantă comunitate de greci, am decis să nu insistăm doar pe această chestiune pe toată durata rezidenței, ci să surprindem și elementele simple, cotidiene – de la jocuri ale copiilor, până la întoarcerea caprelor în sat; de la munci agricole și apicultură la petrecerea timpului liber; de la povești despre cum era satul acum 60 de ani până la istorii recente de muncă și migrație.

Pe lângă observațiile zilnice, am căutat povești despre întemeierea satului și alte elemente de istorie locală, legende locale, sărbători religioase, sărbători specifice și am documentat o parte dintre muncile zilnice (legate de creșterea animalelor, apicultură etc.) și pe cele sezoniere (agricole, pastorale etc.), de asemenea, petrecerea timpului liber. Am încercat să obținem un tablou cât mai detaliat al comunității, iar pentru acest lucru am căutat să cunoaștem cât mai multe perspective, atât din partea bătrânilor, cât și din partea tinerilor și a copiilor. Legenda locală de întemeiere (cel mai probabil recuperată pe filon livresc) menționează că satul „datează din 1829, când eram stăpâniți de turci, era războiul ruso-turc și 7 familii…, cum să zic, grecii din partea Salonicului, în timpul războiului, au fugit, au trecut Basarbia, după aceea când s-a potolit războiul, la întoarcere au trecut și prin Dobrogea, au trecut și prin comuna noastră care purta numele de Alibichioi. Eram sub stăpânirea turcilor, de aici și prima denumire a satului, Alibichioi, numele… care…. Da, era iarnă, pe drum una din femei a născut și, cum e tradiția, 40 de zile lăuza să stea pe loc, au rămas aici 40 de zile. Bărbații trebuia să își caute de lucru, ca să îngrijească pe ceilalți membri ai familiei, făceau lemn și îl duceau la Tulcea pentru fabricarea bărcilor, câștigau. Boierul Ali Bei le-a dat și pământ ca să lucreze aicea și s-au stabilit aicea, și-au făcut căsuțe și n-au mai plecat. Și de aicea, uitați că am ajuns noi trăind din generație în generație. Limba pe care o vorbește comuna este o limbă veche. Noi ne înțelegem cam vreo 70% cu grecii din Atena, dar sunt Salonicul și… bătrânii în general, noi ne înțelegem foarte bine. Limba veche, da”.

În ceea ce privește limba, într-adevăr, istorisirile localnicilor susțin această perspectivă, mai ales prin prisma închiderii comunității față de limba greacă și a lipsei accesului la media în limba greacă în perioada comunistă. Nu au existat emisiuni radio sau tv în limba greacă, iar despre publicații nu-și amintește nimeni. Mai mult decât atât, președintele Comunității Elene din Izvoarele a accentuat faptul că „până în perioada comunistă nu au existat intelectuali, dat fiind că nu existau posibilități, iar copiii nu erau lăsați să continue școala, fiind nevoie de ei pentru treburile gospodăriei. Însă, în perioada comunistă aproximativ 1 din copiii unei familii continua școala. Mai târziu, au fost din ce în ce mai mulți care au mers la școli”.


Cum era să dispară limba

La fel ca în cazul altor comunități etnice expuse valului de modernizare și mobilitate din perioada comunistă, identitatea etnică a jucat un rol foarte puțin important, fiind marginalizată către sfera privată: „în CAP a intrat toată lumea, apoi a venit industrializarea și au cerut forță de muncă din sat. Tinerii au plecat la Tulcea și a început migrarea către oraș. Au fost și mulți navetiști”.

Narațiunile localnicilor, uneori pline de umor, accentuează faptul că odată cu dezvoltarea tehnologică și științifică au apărut cuvinte noi pe care le-au preluat și, uneori, au reușit să le „grecizeze”. Însă, spre surprinderea multora dintre cei care au avut experiență de migrație după 1990 și până recent în Grecia, aceste cuvinte nu existau în vocabularul elen și au fost nevoiți să le învețe pentru a își completa corect vocabularul.

„Până la revoluția din 1989 începuse lumea să mai uite limba greacă; pe urmă mergea un zvon, așa: nu învățați copiii grecește că le e greu la școală”. După Revoluție, de când au început să meargă în Grecia, limba a dobândit expresii și cuvinte noi, pentru că limba veche nu a putut ține pasul cu aparițiile tehnologice. Spre exemplu, cuvinte uzuale (telefon, mașină, mașină de spălat etc.) au fost preluate din limba română, iar după vizite sau experiență de migrație în Grecia, arhaismele pe care le conținea limba greacă în Izvoarele au fost abandonate și/ sau actualizate.

În perspectivă lungă, problema limbii în satul Izvoarele pare să fie fără rezolvare:

Păi, absolut nu o să o ducă, dacă nu se vorbește în familie cu ei limba greacă. Așa, ce prind ei… s-a încercat să se facă limba greacă la școală, dar văd că s-a renunțat. Au venit profesori din Grecia să învețe limba greacă pură de acolo. Da, și tradiții se mai păstrează, tradiții, dar să fie cineva care să-i stimuleze, să le dea un impuls, și să se povestească și celor mici despre tradiții că se uită dacă nu se povestesc și nu se țin și nu participi, cred că o să se piardă cu timpul.

Experiența de migrație a avut și are în continuare un impact major asupra comunității. Mulți membri și chiar familii întregi s-au mutat definitiv în Grecia și, în ciuda faptului că unii dintre locuitori au revenit după perioade lungi de timp petrecut în special în Grecia, aceștia intenționează să emigreze din nou, sau măcar să se mute la oraș:

În Grecia, peste tot, în Germania, în Italia, în Spania, unde găsesc de lucru. Imediat după ce s-au deschis granițele, am avut două firme care veneau cu autocarul în Izvoarele, îi luau, îi duceau și ofereau loc de muncă. […] După ce s-au cam stricat treburile în Grecia, au plecat în altă parte unde se câștiga mai bine. Dar în primii ani după revoluție au câștigat foarte bine.


Migrație și revenire

Odată cu criza și schimbările recente din Grecia, această țară nu a mai devenit o opțiune pentru muncă sezonieră, ci doar pentru locuit permanent pentru persoanele care au o experiență mai lungă de muncă în Grecia și care au optat pentru mutarea domiciliului. Cei care au decis să revină s-au angajat în Tulcea – făcând naveta, și întreținând, după caz, fie grădini cu legume, fie stupi. O bună parte dintre localnici lucrează în agricultură:

Bătrânii care au muncit în agricultură au ieșit la pensie, au fost, cum să zic, după revoluție li s-a dat pământul părinților și fiecare cu bruma de pământ pe care o are, se întreține. Iar tineretul care are serviciu, cine nu, au cumpărat animale și mulți avem care s-au organizat și au făcut o asociație de crescători de animale. Că acum se fac proiecte, se dau bani de la UE și asta e. O parte au plecat și cei care au rămas cresc animale. […] Da. Și fac proiecte, tineretul, toată lumea, părinții le-au dat câte un hectar, două, și fac proiecte. Că pun pepeni, căpșuni, dovlecei, castraveți. Că, cum să zic, interesul e să pună, să producă și după aceea nu-i interesează unde-i duci, unde … bine, tineretul face rost de chitanțe, ca să pună la dosar, că trebuie să justifici banii. Trebuie să ie utilaje din banii care ți-i dă UE, să îi folosești în agricultură.


Reinventare și perspective

În localitate există două comunități/ asociații ale etnicilor greci: Comunitatea Elenă Izvoarele (afiliată Uniunea Elenă din România) – prima și cea mai veche, și Comunitatea Democrată Elenă Izvoarele – înființată în 2015. Comunitatea Elenă Izvoarele a apărut imediat după 1990, ca organizație ne-politică cu scopuri clare: susținere învățământului în limb greacă; „fiecare naționalitate să-și revendice drepturile”; eliberarea de legitimații care să ateste faptul că locuitorii din Izvoarele sunt etnici greci, pentru cei care doreau să plece la muncă în Grecia; cultură și învățământ (în cadrul comunității sau în cadrul școlii locale); în cadrul școlii, comunitatea organiza olimpiade; susținere ansamblului Demetra, care cuprinde elevi și studenți; asigurarea participării în cadrul festivalurilor de profil etc.; reactivarea unor obiceiuri. În ceea ce privește obiceiurile și sărbătorile, au fost păstrate și/ sau reactivate: Botezul cailor/ Coșia cailor, Drăgumanul, Udatului mirilor, Lăzărelul, Curbanul.

În sat, se păstrează stilul vechi – doar Paștele și sărbătorile până la Înălțare sunt la fel la toți. Chiar dacă foarte mulți localnici au renunțat, există încă biserică pe vechi și mai sunt circa 50-60 de persoane care frecventează biserica ortodoxă pe stil vechi: „tata nu putea să taie porcul pe vechi că eu nu mai eram acasă”. Biserica pe vechi a fost construită după 1990 la inițiativa unui localnic care a atras aproximativ 100 de persoane și a reușit să adune banii necesari. Biserica pe vechi ține de Suceava. Ceilalți localnici frecventează vechea biserică ortodoxă care funcționează pe baza calendarului pe nou.

Un alt aspect interesant este legat de faptul că în sat există foarte multe persoane cu același nume și sunt utilizate poreclele pentru a face distincție între persoanele cu același nume: „numele copiilor de obicei, cel puțin la noi aici, trebuia neapărat dacă era băiat să poarte numele socrului. Eu port numele bunicii. Dacă era fată, numele soacrei. Și dacă mai urma altul, numele din partea fetei, al tatălui sau al mamei. Nu la nași, deci părinții erau respectați”.